Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)
Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.
Fiecare om isi are calcaiul lui Achile.
Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.
Paradoxul - strigatul imposibil pe care il scoate inefabilul cand il impingi pana la paroxism.
Putini sunt cei ce cad fara sa se intineze.
Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.
Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.
De cele mai multe ori, murim din slăbiciune, nu din lipsa curajului.
© CCC
Poetul - un donator de sange la spitalul cuvintelor.
Dupa ce descoperim ca viata n-are nici un inteles, nu ne ramane altceva de facut decat... sa-i dam un inteles.
Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, dar i-am ramas dator viata toata.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.