Citate de Lucian Blaga

Tehnica reprezinta fantezia realitatii.

O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.

Limba este intaiul mare poem al unui popor.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Traditia are intr-adevar un rost numai daca devine un factor creator, altfel e o carja pentru atatea si atatea slabiciuni ale unui neam.

Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.

Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Paradoxul - strigatul imposibil pe care il scoate inefabilul cand il impingi pana la paroxism.

Putini sunt cei ce cad fara sa se intineze.

Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

De cele mai multe ori, murim din slăbiciune, nu din lipsa curajului. © CCC

Poetul - un donator de sange la spitalul cuvintelor.

Dupa ce descoperim ca viata n-are nici un inteles, nu ne ramane altceva de facut decat...  sa-i dam un inteles.

Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, dar i-am ramas dator viata toata.