A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.
Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.
(A luat cu sine vântul)
(traducere de Ion Frunzetti)
A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.
A face oamenii sa rada inseamna a-i face sa uite. Ce binefacator pe pamant, un distribuitor al uitarii!
(Omul care rade)
© CCC
Mort să fii că are cine să te uite.
Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai. Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.
Adesea singurul leac al durerilor noastre consta in uitare; dar noi uitam leacul.
Uitarea propriilor defecte naste obraznicia.
Nu trebuie doar sa ierti, trebuie sa si uiti.
Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.
Uitarea este leac tuturor durerilor de pe pamant; dar nu toate sufletele oamenilor sunt ca apele care se tulbura, fac creturi si se zbuciuma in furtuna, iar apoi se alina si intind un luciu curat, ca si cum niciodata nu le-ar fi rascolit. Uneori durerile aprige lasa pe urma lor o drojdie de otrava.
Uitarea este condiția indispensabilă a memoriei.
(Periplul literaturii și artei)
© CCC
Nerecunostinta este copilul legitim al binefacerii.
Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.