Citate de Charles Baudelaire

Ceea ce nu e putin imperfect are aerul banal, de unde reiese ca neregularitatea, adica neprevazulul, surpriza, uimirea sunt o parte esentiala si caracteristica a frumusetii.

Sunt momente cand trebuie sa cauti toate cuvintele in dictionar.

Orice om, din cauza unui instinct atavic, are tandrete pentru puii de om si, prin derivatie de animal, de planta, si chiar pentru miniaturile de obiecte.

Dragostea vrea sa iasa din sine si sa se confunde cu victima sa, asemenea invingatorului cu invinsul, dar pastrandu-si totusi privilegiile de cuceritor.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.   Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare Într-un acord în care mari taine se ascund, Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare, Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.   Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii, Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii, Iar altele bogate, trufașe, prihănite,   Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite, Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Fata de un geniu, publicul este un orologiu care ramane in urma.

Gratia nu e proprie decat naturilor gingase si slabe… Copilul are gratie si o pastreaza in adolescenta; ea slabeste la maturitate si se pierde la batranete.

Tandretea isi are izvorul in inima, sensibilitatea tine de simturi si imaginatie.

Discutati cateodata cu omul erudit; cereti sfatul omului delicat si sensibil.

Nimic nu pastreaza mai tanar decat candoarea care nu e de fapt altceva decat o economie a puterii de dragoste.

Tare as vrea sa stiu unde se afla scoala in care se invata sa simti.

Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc. (Corespunderi) (Traducere de Al. Philippide)

Filozofia vietii consta in singura putere de a sti sa imprumuti realitatii ceea ce-i lipseste: poezia pe care o ai tu.

Munca, forta progresiva si acumulatoare, poarta dobanzi ca si capitalul, si in insusirile ei si in rezultatele ei.

Binele si raul care ni se intampla nu ne ating dupa marimea lor, ci dupa sensibilitatea noastra. (Maxime) © CCC

Trebuie sa simti puternic pentru a gandi si a gandi pentru a exprima.

O mare blandete sufleteasca, iata darul pe care natura marturiseste ca l-a facut omenirii, dandu-i lacrimile.

I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.