Într-o companie bună, gândurile tale aleargă, în singurătate gândurile tale sunt liniştite; ele merg mai adânc şi îşi fac un șanț mai adânc, se adâncesc. A adânci înseamnă 'să sapi cu o lopată'; înseamnă muncă grea. Prin vorbire, mintea ta poate fi întinsă, lărgită, înălțată, dar nu poate fi adâncită; trebuie să o adâncești tu însuți.
Ai nevoie de rezistență. Vei fi singur, vei fi deprimat; trebuie să te aștepți la asta; dacă ți-ai antrena corpul, te-ar durea și te-ar obosi. Merită. Există un proverb hindus care spune: 'Creşti doar atunci când eşti singur'.
(Până aici şi nu mai departe)
© CCC
Un om singur este intotdeauna in companie rea.
Singuratatea este buna pentru spiritele mari si rea pentru cele mici. Singuratatea tulbura creierele pe care nu le ilumineaza.
© CCC
Să nu-nţelegi când există înţeles,
Ce singurătate.
Marea noastra suferinta in viata este ca suntem vesnic singuri, si toate eforturile noastre, toate actiunile noastre tind doar spre a scapa de aceasta singuratate.
(Singuratatea)
© CCC
Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.
Singuratate: dulce absenta a privirilor.
(Nemurirea)
© CCC
Infernul se afla in intregime in acest cuvant: singuratate.
© CCC
Originalitatea prosperă într-o stare de izolare liberă de influențele exterioare care sunt nocive pentru mintea creatoare. Fii singur, acesta este secretul invenției, fii singur, atunci se nasc ideile.
Omul singur nu e mai mult decat o licarire de constiinta trecatoare… Numai colectivitatea organizata devine o forta constructiva. Singularizat, omul se pierde, pe cand intr-o colectivitate, orice sfortare isi gaseste locul ei si toate impreuna contribuie la inaltarea fiecarui individ.
Un suflet mare nu e niciodată singur. Chiar dacă destinul i-ar lua prietenii, el, în cele din urmă, îşi va face alţii.
Adevăratul singuratic nu caută nici să placă, nici să fie consolat. Marea lui putere vine din faptul că nu este tulburat de acțiunile și opiniile lumii.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.