Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.
Fericirea nu e lucru usor; ea este greu de gasit in noi si cu neputinta de gasit aiurea.
Pentru a putea face fapte de seama, trebuie sa traim ca si cum nu ne-ar fi dat sa murim niciodata.
Omul vrea sa se perpetueze, ii vine greu sa-si inchipuie ca odata si odata nu va mai fi. De aceea, cauta sa se regaseasca in copiii lui pe sine insusi, de aceea isi doreste ca acesti copii sa fie ca el insusi.
Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului.
(Maxime și cugetări)