Citate de Jean de La Bruyère

Omul se poate înălţa numai în două feluri: cu ajutorul propriei îndemânări sau mulţumită prostiei altora.

Este lucru foarte sigur ca o femeie care scrie cu inflacarare este inflacarata; este mai putin vadit ca iubeste din toata inima. Se pare ca o pasiune puternica si sincera este posomorata si tacuta si ca interesul cel mai viu al unei femei care nu mai este libera, cel care o framanta mai mult, sta mai putin in a-l convinge pe celalalt ca-l iubeste decat in a se asigura ca este iubita. (Caracterele - Despre femei)

Nu voi muri pe de-a-ntregul; o buna parte din mine va infrange moartea.

Nu se moare de bătrâneţe, ci de boală.

Lucrurile cele mai mari n-au nevoie decat de a fi infatisate cu simplitate.

Omul e mincinos din fire, adevărul însă e simplu şi gol; omul îşi doreşte înflorituri şi născociri şi, de aceea, nu are nevoie de adevăr: el îi cade din cer de-a gata şi desăvârşit, iar omului îi place numai ceea ce a creat el însuşi – minciuni și vorbe goale.

Leul cand vaneaza nu cauta sticleti.

Nu-mi pasă de moarte. Dar mă doare sufletul să părăsesc viața. (César)

A-ti da seama de meritele cuiva si, dupa ce l-ai cunoscut, a-l pretui cum se cuvine, iata doua lucruri mari, bune de facut, fara intarziere.

Diferenta pe care o prezinta un om care imbraca un caracter strain de el insusi, cand revine la al lui, este diferenta dintre o masca si un chip.

Stoicii pretindeau ca poti rade in saracie, poti fi indiferent in fata nedreptatilor si a ingratitudinii, la pierderea bunurilor, ca si a parintilor si amicilor; sa privesti moartea cu sange rece, ca ceva indiferent, care n-ar trebui sa te bucure, nici sa te intristeze; sa nu te lasi invins nici de placeri, nici de durere; sa simti fierul sau focul in vreo parte a corpului, fara sa scoti nici un oftat, sa versi o lacrima; si fantoma asta de virtute si barbatie le-a placut s-o numeasca ”intelept”.

Se pare ca se intampla mai des sa treci de la antipatie la dragoste decat la prietenie. (Caracterele - Despre inima)

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.

Spiritul de moderatie si oarecare intelepciune in viata ii lasa pe oameni in obscuritate: le trebuie merite mari pentru a fi cunoscuti si admirati sau, poate, pacate mari.

I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.

Moartea nu este decat o deplasare a individualitatilor. Ereditatea face sa circule aceleaşi suflete prin succesiunea generaţiilor aceleiasi rase. La mort n'est qu'un déplacement d'individualités. L'hérédité fait circuler les mêmes âmes à travers la suite des générations d'une même race.  (Hier et demain)

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.