Citate de Nichita Stanescu

Fii atent cum vorbesti, cuvintele atrag faptele.

Ulysse a fost intotdeauna cu mult mai viu decat Homer.

A vorbi despre limba in care gandesti este ca o sarbatoare.

Vanitoasa, rasfatata, aroganta... Toate aceste calificative, desigur, se aplica personajului. Dar ea da dovada de curaj si determinare si de aceea, cred, ca multe femei trebuie sa o admire in secret - chiar daca putem accepta cu greu numeroasele sale defecte. (Vivien Leigh despre Scarlett, revista Studio, noiembrie 1991) © CCC

Poezia este ca o pasare ce zboara invers.

Cînd un personaj s-a născut, îşi dobîndeşte totodată o asemenea independenţă, chiar şi faţă de propriul său autor, încît poate fi imaginat de alţii în multe şi diverse posturi la care autorul nici nu s-a gîndit; poate să dobîndească uneori chiar şi o semnificaţie pe care autorul nici n-a visat să i-o dea! (Șase personaje în căutarea unui autor)

Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala.

Amintirea intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut.

Indragostitii sunt pietoni ai aerului.

Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.

Nu stiu in ce secol as fi trait, probabil intr-unul care nu a sosit.

Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea se gândește la mine, fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum când îi simt grația străbătând toate zidurile orașului, surzesc. Tocmai acum, tocmai acum când simt că ei îi este dor de mine, îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau și curăț lănci cu benzină ca să le azvârl în animale și în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de a fi fericit. Tocmai acum, tocmai acum când ea iradiază de lumina inimii ei, citesc despre toate novele și toate stelele explodate și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș și mă asfaltez și mă îmbrac în ninsoare și gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, ca ea, scumpa și divina de ea trecând să alunece și să cadă și să-și rănească glezna, pe care, doamne, de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o. La urma urmei, cine are curajul să sărute o gleznă dacă ea nu șchioapătă?! (Ea)

Poezia e o taina si o lucrare de sine statatoare.

Nimic mai actual, de fapt, decat viitorul.

A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger.

Orice obiect este o forma de lumina oprita intr-o structura.

Suntem ceea ce iubim!

A iubi inseamna, intrucatva, a fi aidoma, a impartasi.

Eroină: o fată cu care poţi trăi o viaţă fericită ideală - în carte.

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare?   De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...   De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră?   De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele?   De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger. (Cântec fără răspuns)