Citate de Honoré de Balzac

Pe tron de aur, tu Afrodita eternă Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte nu-mi pune în suflet amărăciuni și doruri, ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi din depărtare strigătul meu și oftatul și părăsindu-ți mândrul palat de la zare, porneai spre mine albă, în carul de aur, - tu vino iarăși! Frumoase păsări repezi, la car văzusem cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi. Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită, cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine, m-ai întrebat ce am de te chem într-una și ce vrea, turburat, zbuciumatu-mi suflet - - ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho? Fugind de tine, el în curând spre tine o să alerge și-o să-ți stea alături! De nu-ți primește darul, - în curând el însuși Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place Curând te va iubi, ca prins de flăcări.” Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară aceste gânduri grele. Și împlinește-mi tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo! (Imn catre Afrodita)

Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare. (Iubirea la Stendhal)

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea, Ci ca o boală de sfârşit de veac, Care-şi găseşte-n sine izbăvirea Şi nicidecum la voia vreunui leac. Mi-e greu să-ţi spun acestea între două Neaşteptate crize de tăceri, Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă, Ci agonia zborului de ieri; Aşa încât, nu înceta să tremuri Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit, Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri, De frica unui ţipăt ascuţit Care va fi şi ultimul, pesemne, După atât de multe amânări Şi-n intervalul arderii solemne, Topi-ne-vom ca două lumânări. (Căderea iubirii)

Iubirile prea mari trebuie sa fie suportate. © CCC

Viata este o floare. Dragostea este mierea din ea. © CCC

Oamenii cred că există împrejurări în care își pot trata aproapele fără dragoste, dar asemenea împrejurări nu există. Lucrurile neînsuflețite pot fi manipulate cu sau fără dragoste, însă oamenii nu pot fi tratați fără iubire. Dacă n-ai dragoste de oameni, lasă-i în pace. Ocupă-te de lucruri, de tine însuți, de orice-ți place, dar nu de oameni.

Cele mai frumoase zile din viaţa mea au fost cele în care m-am gândit la tine cu cea mai mare înflăcărare. (Scrisoare către Yvonne de Vaugrigneuse (Yvonne de Quiévrecourt)) © CCC

Imi lipseste curajul sa caut acel limbaj capabil sa exprime adecvat paradoxurile incalculabile ale iubirii.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Raceala si nepasarea in prietenie au motivele lor. In dragoste, nu exista alt motiv de a nu se mai iubi unul pe altul decat faptul de a se fi iubit prea mult.

Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Dragostea e ca spinul: nu-l simti cand intra, dar te doare cand il smulgi cu sila.

Un artist mare e un rege: el domneste asupra lumii fanteziei.

Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci… (Doamna Bovary)

Fără iubire, lumea ar fi lipsită de viață. © CCC

Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine propor­tionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.

Femeia este o lira care nu-si dezvaluie secretele decat aceluia care stie sa o faca sa cante. © CCC

Dragostea nu priveste cu ochii, ci cu mintea.

Cand toata lumea e indragostita, faptul ca tu nu esti iubit te doare cel mai tare.

Dragostea este unicul perpetuum mobile.