Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
Cineva ar putea obiecta: „Dar tu nu te exprimi ca Cicero”. Și ce-i cu asta? Nu sunt Cicero. Dar cred că îmi exprim propriul eu.
(Epistolae 8, 16. Citat în Literary Imitation in the Italian Renaissance (Imitația literară în Renașterea italiană), 1995, de Martin L. McLaughlin, p. 203).
© CCC
Ex abundentia cordis os loquitur.
Gura vorbeste dupa multiplele sentimente ale inimii.
(Vulgata, Matei)
Care dintre noi doi l-a inventat pe celalalt?
(In lipsa tacerii)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.