Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
Din poemele visurilor noastre, ratiunea face, la desteptare, ceea ce soarele face cu roua.
Anumiti oameni vad lucrurile asa cum sunt si spun „de ce?". Eu visez lucruri care n-au mai existat si spun „de ce nu?"
Visul nu e decat viata dilatata nebuneste.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Totul inseamna sa spui tot
Si cuvintele imi scapa.
© CCC
Un vis lasa intotdeauna o impresie de grandoare si absolut. Aceasta provine din faptul ca in vis nu exista amanunte banale, ci, ca intr-o opera de arta, totul este calculat in vederea unui efect.
Visele neîmplinite sunt ca păsările cu aripile frânte.
© CCC
Cand viseaza omul e un zeu, cand gandeste, un cersetor.
Pentru a realiza un lucru cu adevarat extraordinar, incepe prin a-l visa.
© CCC
Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă, este pentru că urmăresc fără odihnă un vis.
Visul e luxul gandirii.
Vreau inima-mi să se-nsenine –
Să-mprăștii visele în vânt?
Dar la răscruce nu știu cine
Mi-așteaptă ultimul cuvânt…
Se-nvăpăiază umbre mute,
E-aproape visul de sfârșit.
El capu-ntre genunchi și-ascunde,
De mine chipul și-a ferit
Dar într-o infinită oră,
Când nico lege nu va fi,
El, nelegitimă fantomă,
Printre oglinzi va rătăci.
Și-atunci, în casa mea pustie,
Un fel de chip va fi sosit.
Și voi vedea-n oglindă, vie,
Figura noului venit.
(Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)
Unii oameni nu pun nici o frontieră visurilor lor; aceasta se numește libertate.
(Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare)
© CCC
Avem nevoie de cateva cuvinte pentru a exprima esentialul.
(Viitorul poeziei)
© CCC
Visez ca intr-o zi, micutii copii negri si cei albi isi vor strange mainile ca frati si surori.
(I have a dream (Am un vis) - Discurs din 28 august 1963)
© CCC
Viseaza ca si cum ai trai vesnic. Traieste ca si cum ar trebui sa mori azi.
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Visul unei umbre şi umbra unui vis.
Mă consider nu doar un visător, ci și un vânător de vise.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.