Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)
Ce poate dovedi mai bine frumusetea, ori alta insusire, decat tocmai opusul ei?
Sa nu te temi prea mult de contradictii. Te cam incurca, e adevarat, dar sunt sanatoase.
Cand ti-e scump un om, lesne pot sa-ti fie icoane, pentru adevarate ingenunchieri, toate obiectele neinsufletite ale intimitatii lui.
Actele mari pot avea origini infime.
Ar fi putut scutura un mănunchi de bujori cu bătăile inimii.
(Hotarul nestatornic)
Marele rol al scriitorului: sa pacifice oamenii, sa le dea solutii de viata, sa-i indrume, sa-i abata din calea pacatului, sa le arate caile virtutii, sa-i scoata din indoiala.
Cautam ceea ce fuge de noi si fugim de ceea ce ne cauta.