Suferinţa, încercările, dramele apropie de cer, înlesnind transcendenţa. Iarna e timpul celor mai lungi călătorii interioare. După cincizeci de ani, inima devine cord. Orice viaţă e, în esenţă, reaşezare perpetuă, veşnică proiecţie spre ceva neatins, un vis, o năzuinţă, un miraj.
Destainuieste-ti suferintele, iti alini durerea.
Votez întotdeauna din moment ce am acest drept. Dacă nu-ţi place niciun candidat, anulează-ţi votul, dar arată că ai o atitudine civică. Dacă stai acasă, n-ai niciun drept să te plângi!
Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul.
Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.
Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.
Nenorocirea de a nu putea plange este una dintre cele mai crude.
…nu iubeşti cu-adevărat decat pe cine respecţi...
Răul e scris pe aramă, binele - pe nisip.
„Cred că n-am îmbătrânit degeaba”
Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.
N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii.
Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor.
«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.
Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede…
Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)
Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin.
Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este.
Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere.
Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…)
Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile.
Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.
Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât.
Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.
21 mai 2007
Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta
Ieri, încă mai era printre noi... (12 mai 2021)
Suferintele noastre cele mai mari isi au izvorul in noi insine.
Toate suferintele se amplifica in inchipuire.
Inteligenţa nu poate schimba calitatea sufletească a omului.
Adevarul e ca toata lumea te va rani. Trebuie doar sa-i gasesti pe cei pentru care merita sa suferi.
© CCC
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Fiecare se ştie pe sine. Restul - presupuneri, mai subtile, mai puţin subtile. Cînd o să renunţăm la aroganţa de-a ne pretinde atotştiutori asupra semenului nostru?...