Înalță un cântec pentru ea, o, muză!
Fecioara cu cunună de violete-n păr,
Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin,
Vocea-i șoptită și plină de veselie.
Cântă înc-o dată farmecele-i mii
Splendoarea-ncântătoare a ochilor,
Obrajii bruni și brațele mlădioase
Și sânul întunecat și gingaș.
Da, cântă pentru totdeauna despre ea,
Stăpâna-mi delicată și ademenitoare,
Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt,
Sappho a mea cea cu zâmbet dulce.
(Nu mai mult pentru Lycus)
În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția). Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”).
Copyright © CCC All rights reserved.
A iubi nu este altceva decât a vrea binele cuiva şi tot ce credem că-i este bine şi a ne sili după putinţă să facem ca să capete binele ce-i voim, şi aceasta spre a se folosi el, iar nu noi. Iar amic este şi se zice cel care iubeşte şi este iubit.
(Pasiunile (Iubirea))
Fericirea nu consta in a fi iubit. Fiecare fiinta umana are iubire pentru ea insasi, si totusi, sunt mii care traiesc o existenta damnata. Nu, faptul de a fi iubit nu-ti aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!
In dragoste, cel care se vindeca primul este intotdeauna cel mai bine vindecat.
Există în iubire un nucleu de absolut, asemanator stralucirii diamantului, o parte de inaccesibilitate ce invită la depășirea limitelor viitorului.
© CCC
De glasul tău s-a ridicat cântarea
De mersul tău se leagănă pământul
De ochii tăi se-nseninează marea.
Împătimit e farmecul palorii
Când mă privesc de sub umbroase gene
Cu ochii ei, adânc-adormitorii.
(cca. 1882)
(De glasul tău s-a ridicat cântarea...)
Care ţărm nu îşi iubeşte valurile şi care iubire nu-şi are îngerii inimii sale?
Toată lumea crede în dragoste, însă unii se întreabă dacă ea există cu adevărat.
Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional.
© CCC
Inima mea, atat de delicat tinuta
In mainile tale,
Deschide-o, nu e nimic in ea decat un pic de cenusa.
© CCC
Nu mai iubim pe nimeni, atunci cand iubim.
Cei ce pleaca in cautarea iubirii isi arata numai propria lor lipsa de iubire. Iar cei fara de iubire nicicand nu gasesc iubire, numai cei ce iubesc gasesc iubire, iar ei nicicand nu trebuie sa o caute.
E o fericire sa fii iubit. E una si mai mare: sa iubesti. Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului, mai tare decat soarta, mai tare decat moartea.
Ne nastem de doua ori? Da. Prima data, in ziua in care ne nastem pentru viata; a doua oara, in ziua in care ne nastem pentru iubire.
© CCC
Sunt captivul celor o mie de ființe pe care le iubesc.
(Stanțe și poeme)
© CCC
Adeseori, oamenii tin sa iubeasca si nu stiu cum sa-si realizeze dorinta aceasta. Isi cauta jugul fara sa poata da de el si - daca indraznesc sa spun asa - sunt nevoiti sa ramana liberi.
(Caracterele - Despre inima)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.