…Nu poate fi numai Eminescu omul deplin al culturii române după cum susţinea Constantin Noica. Mai există la noi o dimensiune la fel de importantă, la fel de mare, ţinând tot de esenţă, care ne este eminesciană, nu ţine de dimensiunea Eminescu. Este vorba despre dimensiunea Caragiale. Există în noi un Hyperion foarte puternic, pe care îl iubim foarte mult, prin care am vrea să fim cu toţii recunoscuţi. Dar mai e în noi şi un Mitică la fel de puternic, pe care nu ni-l revendicăm, deseori mulţi dintre noi nu ni-l recunoaştem, deseori mulţi dintre noi îl condamnăm fără să ştim despre ce este vorba, ne lepădăm de el ca şi cum ar fi un lucru de ruşine. Mitică şi Hyperion sunt cele două euri – componente ale sufletului românesc. Fără unul din ele suntem parţiali, nu suntem întregi. Deci, omul deplin al culturii române, dacă ar fi fost să existe, ca persoană fizică, ar fi trebuit să poarte pe buletinul de identitate: nume – Eminescu; prenume – Caragiale.
Geniul este farul. Dumnezeu este steaua.
(Lucruri vazute)
© CCC
Trăim în Caragiale, visând la Eminescu.
Geniul este capacitatea infinita de a te stradui.
Genialitatea este capacitatea de a realiza ce ai in minte.
Nici un geniu nu a fost lipsit de un dram de nebunie.
Unii oameni vad ca si cum ar avea ochii in varful unei prajini, foarte departe de creierul lor.
Geniul este prin esenta creator, el poarta pecetea individului care il poseda. Natura, care a facut ca nici macar doua frunze sa nu semene una cu alta, vrea ca sufletele sa se deosebeasca si mai mult intre ele, iar imitatia este un fel de moarte, deoarece il lipseste pe cel care imita de existenta lui proprie.
Geniul este o revărsare de nebunie.
(Domnul Guérin)
© CCC
Nu poti avea geniu fara har, dar poti avea har fara geniu.
Când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui.
(Cugetări pe diverse teme morale și distractive)
Genialitatea nu este nimic altceva decat o mare aptitudine pentru rabdare.
Eu nu accept condiţia geniului în afara conştiinţei de sine. Eminescu, care era genial realmente, să nu-mi spună nimeni că nu avea conştiinţa genialităţii lui. Nu cred un asemenea lucru. Nu cred în geniile care se ignoră. E foarte clar pentru mine că atât Eminescu, cât şi Caragiale aveau conştiinţa genialităţii lor. Asta înseamnă că aveau şi conştiinţa apartenenţei. Ştiau cu siguranţă unul despre celălalt că exprimă o anumită porţiune din sufletul românesc, nu superioară una alteia, căci asemenea ierarhii sunt absurde, ci o porţiune esenţială.
În viață, sentimentul onoarei e totul!
Geniul e mai trainic decat frumusetea. Asa se explica faptul ca noi toti ne chinuim atat de mult ca sa ne imbogatim cat mai temeinic educatia. Prinsi in necrutatoarea lupta pentru existenta, vrem sa ne insusim ceva trainic si ne imbacsim mintea cu tot soiul de fleacuri si amanunte in speranta neroada de a ne pastra locul de astazi. Omul intr-adevar bine informat, iata idealul modern.