Citate de Jorge Luis Borges

Ajunge o singura repetare pentru a demonstra ca timpul este o inselaciune.

Poetul poate supravietui oricarui lucru in afara greselilor de tipar.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră, Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare, Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Nu cred în violență. Nu cred în război. Cred că totul este o greșeală. Cred în înțelegere. Nu cred în țări. Țările sunt o greșeală, o superstiție. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Cuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porților raiului și ciocănesc, cerând stăruitor nemurirea. (Divanul occidental-oriental, 1819)

Biblioteca mea este alcătuită din cărți bune. Și cine sunt eu ca să stau lângă Virgiliu sau Stevenson? Deci nu este nici o carte de-a mea în casă. Nu vă temeți, nu veți găsi nici măcar un singur exemplar. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Cel care se simte străbătut de acești doi curenţi, unul curgând spre tărâmurile spirituale, iar celălalt scufundându-se în neant, este poet şi filozof. După ce s-a încheiat cântecul imaginilor, se scufundă în inspirația sa pentru a auzi răsunând ecourile îndepărtate ale cuvântului. Și totuși! Ar fi doar o măreţie solitară, dacă însuşi spectacolul unei naturi schimbătoare nu l-ar învăţa să-şi reverse sufletul în jurul său. (Ore de filozofie) © CCC

Silvina Ocampo mi-a spus că un poet are nevoie să scrie și versuri proaste. Altfel, celelalte nu pot ieși în evidență... Numai poeții de mâna a doua scriu numai versuri bune. Măcar din politețe, trebuie să ai și versuri proaste. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) [Silvina Ocampo (1903 -1993), scriitoare argentiniană ale cărei domenii preferate erau poezia și nuvelele aparținând genului fantastic.] © CCC

Îmi amintesc ce-a spus Emerson [Ralph Waldo Emerson]: limbajul este poezie fosilă. El a spus că fiecare cuvânt este o metaforă. Puteți verifica acest lucru căutând un cuvânt în dicționar. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca un palat, eu l-am imaginat intotdeauna ca o biblioteca si aici ma aflam eu...

La ce bun poeţii în timpuri de restrişte?

Nu-ţi trebuie statui, nici osanale, Căci versul tău cel ferecat în zale Mai tare-i decât bronzul şi granitul. (Statuii lui Eminescu)

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)

Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.

De aş avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de argint, Albastrele, ştersele şi negrele haine Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrei, Aş întinde hainele sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise; Mi-am întins visele sub picioarele tale. Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele. (Poetul doreşte hainele cerului) traducere Ion Pillat

Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala.

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Există atât în zilele noastre cât şi în trecut multe lucruri minunate şi nobile care n-ar fi fost niciodată nici minunate, nici nobile dacă poeţii nu le-ar fi ridicat în slăvi. (Piticul)

Cuvintele sunt simboluri ce postuleaza o memorie impartasita.

Timpul este substanța din care sunt făcut. (Anchete, 1946)