Citate despre Iertare

A greși este omenesc, a ierta este divin. (Un eseu despre critică) © CCC

Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele.   E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.   De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…   Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)

Iertam aproape intotdeauna ceea ce intelegem.

Pazeste-te de amicii care-ti jura ca te iubesc pe tine mai mult decat se iubesc pe dansii.

Ceea ce oamenii iti iarta cel mai putin sunt lucrurile rele pe care le-au spus despre tine. (Conversatie) © CCC

Odată ce o femeie și-a iertat bărbatul, nu trebuie să-i reîncălzească păcatele la micul dejun.

Comoara sufletului ca și-a minții E să iubești pentru-a putea ierta. (Solul golgotei)

A mai trecut o zi din viaţa mea Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul; Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul: "Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?   În vreme clipa dacă-ncremenea, Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul... Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul... Şi slava ta-n gheenă rămânea...   Când trecerea e singura tărie, A veşniciei nestatornicie N-o tângui cu plânsul tău nerod;   Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare, Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"... (Într-un miez de noapte)

El pune în vers o muzică mai lină, Ca de zefir când printre flori s-alină Smulgând petale una după alta: Statui aş vrea sonetele să fie, Căci nu le-a scris cu pana pe hârtie, Ci le-a sculptat în marmoră cu dalta.

Ai dreptul sa ierti numai ce s-a facut in paguba ta.

Drept e cand indulgenta ceri pentru greseli, s-o acorzi si tu insuti.

Isus veni și-n casa mea-ntr-o seară: Era-ntr-un tainic și suav apus... Și-am stat în casă singur cu Isus... Și-afară era blondă primăvară.   Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară Că oamenii sunt buni, deși l-au dus Să-l bată-n cuie pe Golgota sus, Fiindcă i-a iubit din cale-afară.   Și mi-a mai spus că poate fi iertat, Chiar Iuda, ce-l vându c-un sărutat, Ca să-și sporească cu treizeci, arginții.   Apoi, plecând, din prag mi-a spus așa: Comoara sufletului ca și-a minții E să iubești pentru-a putea ierta. (Solul Golgotei)

Oricat ai fi de pretentios in dragoste, ierti mai multe greseli decat in prietenie. (Caracterele - Despre inima)

Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.

Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare... (Într-un miez de noapte)

Nu trebuie doar sa ierti, trebuie sa si uiti.

Viata trebuie inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte.

Nu poti ierta fara sa iubesti. Si nu ma refer la sentimentalism. Nu ma refer la sentimente de dragoste sau de duiosie. Vreau sa spun sa ai suficient curaj sa te ridici si sa spui, "Eu iert. Am terminat cu asta.” © CCC

Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)