Citate de Annie Ernaux

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Lucrurile au o valoare ce corespunde perseverentei noastre de a le dori.

Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el. (Pasiune simplă)

În pasiune, visul este ceea ce contează. (Mediu de cultură) © CCC

In imprejurari noi, se schimba si dorintele noastre.

Nu dori ceea ce nu-i cu putinta.

Trebuie sa evitam dorintele ce nu pot fi indeplinite decat cu ajutorul altora.

Mai pastreaza intotdeauna cate o dorinta, ca sa nu fii niciodata nefericitul unei mari fericiri.

Nicio dorinta nu se indeplineste pe de-a-ntregul.

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Dorinta, singurul resort al lumii, dorinta, sigura rigoare pe care omul trebuie sa o cunoasca.

Daca as avea tot ce doresc, as avea imediat impresia ca n-am nimic.

Am căutat iubirea mamei mele în toate colțurile lumii. © CCC

Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului. (Maxime și cugetări)

Totul se întemeiază pe convingere; iar convingerea depinde de tine. De aceea, când doreşti ceva, înlătură convingerea şi, asemenea unui marinar care a trecut de stânci, vei atinge liniştea, pacea şi țărmul calm.

Intotdeauna savarsim lucruri oprite si ravnim la ceea ce nu e ingaduit.

Lucrul dorit ne lipseste: tanjim dupa el mai mult decat dupa oricare altul. Ne cade in mana; vrem un altul. Si setea noastra este mereu aceeasi.

Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoasterea, ci certitudinea.

Inteleptul nu sufera de lipsa nici unui lucru, si totusi are trebuinta de multe; dimpotriva, prostul n-are trebuinta de nimic, caci nu stie sa se foloseasca de nici un lucru, dar sufera de lipsa tuturor.

In viata exista doua tragedii. Una e sa nu obtii ceea ce doresti. Cealalta e sa obtii.