Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari)
Blaise Pascal
Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune.
“Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.”
Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine.
Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe.
De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El.
Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa:
“Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.”
La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită:
“Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.”
© CCC
Sunt vesel de toate izbucnirile vietii, de toate luminile cerului, de toate slabiciunile primaverii. Sunt trist de toate amurgurile si de toate nostalgiile. Sunt puternic de toate dezlantuirile furtunii, de toata nepasarea sfarsitului. Sunt slab de toate amagirile si de toate induiosarile. Sunt bun ca privirea unui copil ingenuncheat spre rugaciune. Sunt crud ca razvratirea unui nedreptatit: SUNT OM.
Omul este natura naturii.
Sub inegalitatile de tot felul, diferente de sex, de varsta, de rasa, de forta fizica, dincolo de deosebirile de inteligenta si de vointa, intre toti membrii comunitatii umane, se gaseste un caracter comun, identic, se gasesc semnele care evidentiaza calitatea omului, calitatea de a fi in acelasi moment o fiinta vie, cugetatoare, constienta. Acest caracter, marginit la acesti trei termeni esentiali, exista in fiecare om in grade diferite, dar nu poate fi suprimat din nici un om.
Zeilor! Metehne ne dati mereu, pentru a ramane oameni.
Omul şi securitatea sa trebuie să constituie prima preocupare a oricarei aventuri tehnologice.
© CCC
Viata simpla, bunatatea, cinstea, mandrul dispret pentru toate desertaciunile omenesti, iubirea de tara, munca neadormita si adanca pasiune pentru bine, adevar si frumos…acestea sunt cea mai inalta invatatura pe care poate sa ne-o dea un om.
Sunt omul naturii înainte de a fi cel al societății.
(Noua Justine)
© CCC
Timp de câteva mii de ani, Pământul a fost populat exclusiv de animale minuscule, microscopice, invizibile cu ochiul liber. Acestea trăiesc din abundență în ape stagnante. Sunt minuscule la scara noastră. La scară atomică, sunt structuri gigantice; numărul de atomi din fiecare se ridică la mii de miliarde, carbon, azot, oxigen, hidrogen, generați în stele acum moarte. Aceste structuri vii, delicate, sunt mai mult decât suma moleculelor care le alcătuiesc. Au dobândit o proprietate care nu există în lumea nucleonilor și a atomilor: pot muri. Existența lor nu este asigurată automat de ansamblul forțelor fizice care le leagă. Pentru a trăi, ele trebuie să facă schimb constant de particule cu lumea exterioară. Atomii și fotonii care intră și ies din membranele lor au rolul de a le menține într-o stare de dezechilibru față de mediul înconjurător. Când această circulație încetează, se va reveni la starea de echilibru. Și vor fi moarte…
(Praf de stele)
© CCC
Omul, cea mai nobilă parte a acestui pământ, se topește, totuși, atât de ușor ca o statuie, nu de pământ, ci de zăpadă.
(Poeme sacre și profane)
© CCC
Omul e mare prin insasi slabiciunea firii sale.
Omul e o taina, viata lui, un vis.
Adevarata stiinta si adevaratul studiu al omului este omul.
Doua sunt lucrurile care ne arata natura omului: instinctul si experienta.
Pe nedrept se plange omul de faptura lui, cum că fiindu-i neputincioasa si de scurta durata, este pusa mai mult sub carmuirea intamplarii decat a vredniciei lui. Caci dimpotriva, gandindu-te bine, n-ai putea gasi nimic mai maret si mai de seama ca faptura omului si ai vedea ca firii omenesti ii lipseste mai mult straduinta decat vlaga si indelungata vietuire.
Oamenii sunt diferiti in viata, dar asemanatori in moarte.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.