Citate de Gustave Flaubert

S-ar gasi orgoliu in toate faptele frumoase, daca s-ar analiza astfel.

Acum douăsprezece ore eram încă împreună și chiar ieri pe vremea asta te strângeam în braţe. Cât de mult pare să fi trecut de atunci! Noaptea este acum lină și călduroasă. Pot auzi magnolia măreaţă de sub fereastra mea cum foșnește în bătaia vântului, iar când îmi ridic privirea văd oglindirea lunii în apa râului. Papucii tăi de casă, micuţi, se află în faţa mea acum în timp ce scriu... Vreau să îţi aduc numai fericire și să te înconjur cu o stare de calm, un extaz nesfârșit – pentru a te răsplati măcar puţin pentru dragostea pe care ai revărsat-o asupra mea. (Gustave Flaubert către Louise Colet, 3 August 1846) © CCC

Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.

Valoram ceva prin aspiratia noastra…Un suflet se masoara prin dorinta sa, dupa cum judecam catedralele, de la departare, dupa inaltimea clopotnitelor lor.

Aș vrea, atunci când ne întâlnim, între noi să domine mai mult calm. Îmi place să îmi petrec timpul cu tine, fără să fii impetuoasă. Acţiunile furtunoase de care ne bucurăm în tinereţe, devin obositoare la maturitate. Îmbătrânesc.

Ar mai trebui scurtate tiradele exagerate care ascund sentimente mediocre; ca şi cum bogăţia sufletească nu s-ar revărsa câteodată în metaforele cele mai goale, pentru că nimeni, niciodată, nu-şi poate exprima exact cum trebuie nici cerinţele, nici concepţiile, nici durerile, şi pentru că graiul omenesc e ca o căldăruşă spartă, în care batem mereu nişte melodii bune să facă urşii să joace, atunci când noi am vrea să înduioşăm stelele. (Doamna Bovary)

Vreti ca lumea sa aiba o buna parere despre voi? Nu va laudati.

Pasiunii de a ne distinge ii datoram tot ce omenirea are mai bun si mai rau; virtutile si viciile, cunostintele si erorile, cuceritorii si filosofii.

Artistul trebuie să fie în opera sa precum Dumnezeu în creaţie, invizibil şi atotputernic.

A vorbi pe ocolite si a micsora calitatile pe care le ai mi se pare ca e o forma a vanitatii ascunsa sub o modestie aparenta, o indemanare menita sa faca sa se creada mai mult bine decat spunem noi.

A te micsora vorbind cu umilinta despre tine nu-i oare o prefacatorie a vanitatii? Bine este sa nu vorbesti despre tine. Dar aceasta omul n-o poate face decat daca are siguranta ca cel putin altii vor sti sa vorbeasca despre el.

Orgoliul nu e decat o varietate a egoismului.

Amorul propriu se strecoara chiar si in inimile care slujesc drept templu celor mai inalte virtuti.

Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.

Nimanui nu-i place sa se supuna, toti vrem sa poruncim.

E o aberatie groaznica sa-ti inchipui ca poti fi infailibil.

Noi nu ne multumim cu trairea ce avem in noi si in propria noastra fiinta; vrem sa traim in gandul celorlalti, cu o traire imaginara; si facem in acest scop eforturi, ca sa parem altfel decat suntem…Suntem atat de orgoliosi, incat am vrea sa fim cunoscuti de tot pamantul si chiar de oamenii care vor veni dupa noi, si suntem atat de vanitosi, incat stima a cinci sau sase persoane care ne inconjoara ne amuza si ne multumeste.

Cel ce vrea sa fie original cu tot dinadinsul, va fi extra­vagant, dar nu original.

Intereseaza-te de viata. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie munca si forta.

Este falsa ideea ca poti face tot ce vrei din oameni cu ajutorul banilor. Dar poti face totul, din majoritatea oamenilor, cu ajutorul vanitatii lor. (Tinerele fete) © CCC