Mi-a plăcut totdeauna să mă uit la tablouri, și am făcut critici pentru tablouri, am făcut un studiu la televiziune despre Vermeer și alți pictori olandezi, am un studiu, un eseu critic despre Brâncuși, am prezentat pe Miró și pe alții. Dar nu eram în secretele lor, și nu știam, și nici nu mă gândeam cum să fac ca să le pătrund secretele, dar cum spuneam, adineaori am avut un gust pronunțat pentru pictură, cu atât mai pronunțat pentru pictură pentru că nu am cunoștință muzicală suficientă și muzica, oricât de paradoxal s-ar părea ce zic, e aproape de tăcere, e arta cea mai aproape de tăcere. Și pictura e și mai aproape de tăcere, fiindcă este tăcerea însăși, dar nu totdeauna.
De pildă, am fost la Amsterdam într-un muzeu și în sala de jos erau tablouri aproape monocrome, traversate de o linie subțire roșie, sau neagră, în relief. Și n-am priceput. Și când m-am urcat la primul etaj și-am văzut pe Rubens m-am înspăimântat. Ce gălăgie, ce gălăgie nemaipomenită! Deci și pictura poate să fie gălăgioasă. Când m-am dat jos, și-am văzut acei pictori care făceau pictură-tăcere, atunci am înțeles pictura lor și valoarea tăcerii în pictură. Pentru tăcere am ales pictura.
Poți picta o floare, dar cum poți simți parfumul?
Proverb italian
© CCC
Un negustor de tablouri este un hoţ înregistrat la Registrul Comerțului.
(Măscăriciul / Le Guignolo)
© CCC
Monet a inovat, dar cu reticență.
© CCC
Gelozia altor pictori a fost întotdeauna termometrul succesului meu.
(Jurnalul unui geniu)
© CCC
În vremea noastră s-a observat... cum copii simpli, crescuţi oarecum în sălbăticie, au început să deseneze singuri, îndemnaţi de propriul lor geniu natural, instruiţi doar de exemplul acestor frumoase picturi şi sculpturi ale Naturii.
© CCC
Sunt prea nerăbdător, așa că nu am alte resurse decât cuprul și acvaforte.
(Gravură obținută prin acvaforte. Procedeul de gravură constă în corodarea unei plăci de cupru - pe care în prealabil s-a trasat un desen - cu ajutorul acidului azotic.)
© CCC
Fericiți sunt pictorii pentru că nu sunt niciodată singuri. Lumina și culoarea, pacea și speranța, le vor ține companie până la sfârșit sau aproape până la sfârșitul zilei.
© CCC
Pictura este o poezie care tace; poezia e o pictura care vorbeste.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.