Cu cat sufletul intelege mai bine ca toate lucrurile sunt necesare, cu atat are o putere mai mare asupra afectelor, adica sufera mai putin din cauza lor.
A sti este a prevedea, si orice cunostinta ne ajuta, mai mult sau mai putin, a dobandi binele si a evita raul.
Omul sa stie de unde vine, unde se duce, ce e binele, ce e raul, ce sa urmareasca, de ce sa se fereasca, care este criteriul dupa care va deosebi ce-i de dorit de ce-i de respins, cum se foloseste nebunia patimilor, cum se infraneaza chinurile spaimelor.
E greu pe oameni sa-i cunosti si greu,
chiar si mai greu, sa afli ce gandesc.
E nevoie sa ne innoim, sa ne improspatam mereu observatia si vederile noastre, chiar despre aceia pe care ii cunoastem cel mai bine. Nimeni n-are dreptul sa spuna: cunosc oamenii. Tot ce putem spune cu adevarat este: sunt pe cale de a-i cunoaste.
Uneori, un cuvant ne dezvaluie o taina. Un gand pe care nu-l banuiam… si care deodata ne face sa descoperim individul. Iata-ne mai edificati de acest incident decat de o lunga frecventare…Un gand, un cuvant, un gest naruie uneori ceea ce inchipuirea noastra cladise.
Mintea omeneasca trece vesnic peste barierele ce i s-au pus si, cu cat acele bariere sunt mai greu de depasit, cu atat avantul ei e mai puternic.
Nu ajungi sa intelegi pe un om decat dupa moartea lui. Atata timp cat cineva traieste, toate faptele pe care le va mai putea face si despre care nu stii nimic sunt un fel de necunoscute care falsifica orice calcul. Moartea fixeaza, in sfarsit, limitele care-l contureaza; e ca si cum insul s-ar desparti de posibilitatile lui si s-ar izola; te invartesti in jurul lui, il vezi, in fine, de la distanta, poti sa-l judeci in ansamblul lui.