A salva un om, a cruta zbuciumul unui tata, a menaja sensibilitatea unei femei nu inseamna a face o fapta buna, ci o fapta omeneasca.
Nici un om nu are dreptul sa lase lumea noastra cu defectele cu care o gaseste. Noi trebuie neaparat sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a crea o lume mai buna.
Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.
Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.
Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.
Cei ce tind spre desavarsire, rareori se intampla sa nu-i intreaca pe ceilalti.
O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”
Dupa cum omul, in desavarsirea lui, devine fiinta cea mai nobila, tot astfel, smulsa de sub puterea legilor si a drepturilor, se transforma in cea mai ticaloasa.