Într-o zi, Gilbert K. Chesterton (plinuț, la maturitate) i-a spus „prietenului” său (slab) George Bernard Shaw: „Privindu-te pe tine, toată lumea ar crede că în Anglia domnește foametea.”, la care Shaw ar fi replicat: „Privindu-te pe tine, toată lumea ar crede că tu ești cauza.”
© CCC
Lumea s-a împărțit în conservatori și progresiști. Treaba progresiștilor este să continue să greșească. Treaba conservatorilor este să prevină corectarea erorilor.
© CCC
Când vaporaşul a coborât pe Canale Grande şi când, pe stânga şi pe dreapta, privirea mi-a căzut pe dantela de piatră a palatelor, înnegrită de vreme, m-am simţit proiectată într-o altă dimensiune, în care totul era uşor, dantelat, aerian, unde nu puteai şi, de altfel, nu mai voiai să aplici vieţii şi ţie însuţi măsurile obişnuite, unde nimic nu era ca înainte, unde imposibilul devenea posibil, povara devenea mai uşoară şi deznădejdea nu mai era decît un amestec de tristeţe şi de bucurie. Ici şi colo, între case, apăreau canale înguste cu poduri minuscule şi biserici ce parcă se topeau în penumbră. În aerul trandafiriu, străluceau lumini roz pal imobile, ele păreau că plutesc pe deasupra apei. Alte lumini, fantasmagorice, verzui, se întretăiau cu primele.
Am fost cuprinsă, din cap pînă-n picioare, de o senzaţie de lentoare submarină, de viaţă încetinită, senzaţie pe care n-o mai încercasem niciodată; răsuflarea şi mişcările mele se contopiseră cu mişcarea vaporaşului, în timp ce vedeam defilând, încremenite într-o tristă contemplare, bătrâneţea posacă a palatelor ce priveau apa şi mă priveau pe mine, drapându-se în farmecul lor inaccesibil. Când, în acest ritm uluitor al umbrelor şi al luminilor întretăiate, s-a deschis, la stânga, un uriaş mal povârnit pe care se afla Palatul Dogilor şi, la dreapta, o lagună ce căpăta, în noapte, o formă necunoscută, m-am simţit năpădită de o fericire aproape insuportabilă la gândul că-l voi vedea pe Einar peste câteva minute şi că va fi cu mine în această lume vrăjită, crepusculară.
(Trestia revoltată)
Îi văd pe jurnalişti ca pe lucrătorii manuali, lucrători ai cuvântului. Jurnalismul poate fi literatură doar atunci când este făcut cu pasiune.
© CCC
Bărbaților le plac femeile care scriu. Chiar dacă nu o spun. Un scriitor este o țară străină.
© CCC
Jurnalismul fără o poziție morală este imposibil. Fiecare jurnalist este un moralist. Este absolut inevitabil.
© CCC
Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, şi vîntul abia-abia adia, ici cu miros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriştilor.
Mi-e lira-n părăsire azvârlită
De cănd spre tine sufletu-mi s-abate,
Că n-am putut pe coarde numărate
Să cânt iubirea mea nemărginită.
Dar fruntea-mi, de privirea ta robită,
Sub jugu-i se revoltă și se zbate:
Ce vultur cu aripile tăiate
Nu-și geme soarta lui înlănțuită?
În ochii tăi mi-am îngropat avântul, –
Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul,
Mă lupt cu mine și cu voia sorții!…
…Și te iubesc cu-nfiorarea vagă
Pe care-o dă presentimentul morții…
Și te urăsc că-mi ești atât de dragă !
(De profundis)
Comoara sufletului ca și-a minții
E să iubești pentru-a putea ierta.
(Solul golgotei)