Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate

Vorbeşte-ncet, urmează înainte

Cu glasul tău, izvor de mângâiere,

Căci vorba ta-i ca lamura de miere

Şi înţelesul ei e prea cuminte.

 

Să pot să te privesc încet – n-aş cere.

Nimica alta, scumpe înger sfinte,

Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte

Ş-arată milă, dragoste, durere.

 

Tu, idol scump şi dulcea mea lumină,

Rămâi în braţul meu întotdeauna

Căci numai ţie al meu suflet se închină.

 

Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una…

De chipul tău viaţa mea e plină:

Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna.

(Vorbeşte-ncet)

Ne dorim să fim îndrăgostiți, suspinăm cât timp suntem și răsuflăm ușurați când nu mai suntem!

(Setea de dreptate)

© CCC

Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit.

(Prada neantului)

© CC

Nu putem evalua ce pierde societatea neglijând punctele forte pentru a folosi punctele slabe, călcând prostește în picioare filozofi care i-ar regla cursul într-un mod superior, pentru a se lăsa condusă de aventurieri care, de cele mai multe ori, nu au nici cap, nici inimă.

© CCC

Se întâmplă foarte rar ca două minți sau două inimi să se atingă fără ca cel puțin una dintre ele să nu simtă un fior.

(Ura față de viciu)

© CCC

Bărbatul și femeia se iau unul pe celălalt, se lasă unul pe celălalt, se implică unul cu celălalt, se reîntorc unul la celălalt și se surprind unul pe celălalt, dar nu se înțeleg.

© CCC

O roză-nfloreşte, suavă…

Ca nor risipit e necazul.

Puternic mă poartă extazul

Spre-o naltă şi tainică slavă.

 

Nu-mi pasă de-a vieţii otravă,

De chinul ce-şi urcă talazul

O roză-nfloreşte, suavă;

Ca nor risipit e necazul.

 

Stăpân sunt de-acum pe răgazul,

Să-mi fac din ursită o sclavă,

Şi nu mai e viaţa grozavă,

Deşi mi-a brăzdat tot obrazul:

 

O roză-nfloreşte, suavă.

(Rondelul rozei ce înfloreşte)

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini și mor și-n mine –

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

 

În tot, se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor –

Mor în grădini, și mor și-n mine.

 

Pe sub amurgu-ntristător,

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor… –

 

E vremea rozelor ce mor.

(Rondelul rozelor ce mor)

Spre seară, printr-un sătișor

Din Alpi, un tânăr călător

Trecea purtând prin nea și vânt

Un steag cu-acest străin cuvânt:

Excelsior!

 

Sub geana-i ochiu-ntunecos

Sclipea ca paloșul tăios,

Și, ca din corn de-argint, senin,

Suna cuvântul cel strãin:

Excelsior!

 

Lumini de prin bordeie, rar,

Băteau în față-i, și, bizar,

Ghețarii-n noapte străluceau,

Și straniu buzele-i șopteau:

Excelsior!

 

— E un prăpăd în munți acum! —

Îl sfătuiește-un moș pe drum —

Pârâul e șuvoi turbat…

El murmură ne-nduplecat:

Excelsior!

 

— O, vin’, o fată i-a șoptit,

La pieptul meu, pribeag trudit!

În ochi-albaștri-nlăcrimați

Privește-oftând, înalț-un braț:

Excelsior!

 

— O, nu intra-n brădetul des,

Lavinele în drum îți ies!

Îi strigă-n vale un păstor.

El pasă drept, nepăsător:

Excelsior!

 

Și-n zori, când clopotul din schit,

Vibrând sonor și lămurit,

Pe frați la rugă i-a chemat,

Din stele-un glas a răsunat:

Excelsior!

 

Și câinele-a descoperit

Un pelerin întroienit.

Pe pieptul său un steag — drept scut —

Cu-acel cuvânt necunoscut:

Excelsior!

 

Și tainic mortul surâdea

Spre soarele ce răsărea,

Și mândru, ca o stea căzând,

Căzu din cer un strigăt blând:

Excelsior!

(Excelsior!)

Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi… de fluturi.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.