Exista un pesimism care se naste dintr-o saracie si altul dintr-un prisos de viata. Cel dintai exprima slabiciunea noastra, al doilea, o nemarginita sete de viata. In cazul dintai, suntem incapabili sa gustam lumea si viata, in al doilea, lumea cu toate comorile ei nu e in stare sa ne indestuleze patimile si nesfarsitul dor de a trai, si zicem: ,,lumea e un rau”.
Orice optimist nu e decat un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.
Raţiunea de a fi a optimiştilor este că se simt trăind; aceea a pesimiştilor, că se privesc trăind.
Boabe de nisip care se cred piramide: iată oamenii!
O singură şi aceeaşi reflexie dezgustă şi mângâie în mod alternativ orice inimă delicată de lucrurile din această lume: faptul că nu trăim mult.
Nu putem evalua ce pierde societatea neglijând punctele forte pentru a folosi punctele slabe, călcând prostește în picioare filozofi care i-ar regla cursul într-un mod superior, pentru a se lăsa condusă de aventurieri care, de cele mai multe ori, nu au nici cap, nici inimă.
© CCC
Aceleaşi lucruri omeneşti au un aspect cu totul diferit, după cum le vedem în viitor, sau în întunericul trecutului, sau în prezent.
Trecutul? Un vis retrospectiv. Viitorul? Un vis anticipat. Prezentul? O minciună între aceste două visuri.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.