Zâmbind printre-ale primăverii ruguri,
În taină, liliacul timpuriu
Întredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat în plumburiu.
Zăpada, ploaia, uite, și-au dat mâna,
Alături bat cu pașii uzi țărâna,
De parcă primăvara n-a venit.
Țărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit,
A-ncremenit și-a căpătat pe față
Lucioase, triste pojghițe de gheață.
Împotmoliți la marginea miriștii,
În gând înjură vremea tractoriștii.
Strâng buzele plesnite-n vânt și tac.
Li-i ud până și pacul de tabac
Și trebuie să stea în glod, s-aștepte,
S-aștepte până timpu-o să se-ndrepte.
Vuiește lung al strungului ecou,
Ca o imensă strună încordată.
E mohorât prietenul meu nou
Și-i totuși mai febril ca niciodată.
Șuieră șerpii șpănului și curg,
Metalul își rotește curba rază.
Prietenul îmi pare un chirurg
Ce viața unui om salvează,
Deși o piesă de tractor când faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
– Ce-atâta grabă-n gesturile tale,
De ce atâta încordare-ți ceri?
În ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
– Vezi, ploaia și zapada și-au dat mâna,
Alături bat cu pașii uzi țărâna,
Împotmoliți la marginea miriștii
Nerăbdători așteaptă tractoriștii
Iar când pământul s-o zvânta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs și fără înturnare
Să-l smulgă tractoriștii înapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliți îndurerați s-aștepte,
În vinele prietenului bat
Și-n limpezimea gândurilor drepte;
El a primit prin vine nevăzute
Neliniștile care fierb în ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Și-i inima prietenilor mei.
… S-a înecat lumina-n pâcle grele
Și bezne reci au pâlpâit pe lut.
Mi-am însoțit prietenul acasă
Și prin grădina-i tristă am trecut.
În pâlcuri liliacul timpuriu
Se legăna scheletic și pustiu,
Cu crengile-n cârlig, ca niste căngi.
Muguri căzuți se destrămau sub crengi…
M-a întrebat cu voce sugrumată:
– Tu ce zici? Mai înmugurește-o dată?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de șpan și de rugină roase,
Mi-a arătat ce mari erau să fie
Mugurii fini de floare timpurie…
Prietene cu degete de colos
Ce dă măsura gingașiei florii,
Iubești o floare-atâta de duios,
Cum stiu să o iubească visătorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om să-l doară…
Și-ai dat măsura plinei frumuseți
Când degetele-ți floarea măsurară
Dar nu știi? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri și-a doua oară.
Tu ești puterea care-nsuflețește
Pământul – și-l preface bun și viu.
Tu răsădești în inimile noastre
Și-n cântec liliacul timpuriu.
(Liliacul timpuriu, 1956)
Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani.
© CCC
De ce este frumos dansul? Pentru că este o mișcare constrânsă, pentru că sensul profund al dansului constă tocmai în ascultarea absolută și extatică, în lipsa ideală de libertate.
(Noi)
© CCC
Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară.
© CCC
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit.
(Noaptea de mai)
Când liliacul a înflorit ultima dată în curte
Și luceafărul a răsărit devreme pe cerul vestic, în noapte,
Am plâns și voi mai plânge de câte ori se va întoarce primăvara.
© CCC
Liliacul este, în esență, luna mai.
© CCC
E absurd să vrei să suferi? Cine nu vede că suferinţele sunt cantităţi negative care diminuează suma a ceea ce noi numim fericire?
(Noi)
© CCC
Ce este fericirea? Toate dorinţele sunt dureroase şi nu poate exista fericire decât atunci când acestea sunt eliminate până la ultima. Ce greșeală am făcut până acum punând semnul plus în fața fericirii. Este semnul minus care se află înaintea fericirii absolute, divinul semn minus.
(Noi)
© CCC
Ramurile de liliac se apleacă sub greutatea florilor: înflorirea este grea, iar cel mai important lucru este să înflorească.
(O poveste despre cel mai important lucru)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.