Suntem atât de singuri, Doamne –
Eu cu întrebările mele,
Tu cu tăcerile Tale!
(Fresce interioare)
Sunt sigură că nimic nu-mi va mai înăbuși rima,
Am ținut tăcerea captivă ani de zile în gât
ca o capcană a sacrificiului,
acum este momentul să cânt
un ultim rămas-bun trecutului.
(Sunt sigură…)
© CCC
Simplitatea înseamnă să fii deschis în fața celorlalți
Și ne este atât de greu să fim noi înșine cu ceilalți.
Ne este teamă să nu fim înțeleși greșit, să părem fragili,
să ne vedem la mila celor ce se află în fața noastră.
Nu ne expunem niciodată.
Pentru că ne lipsește puterea de a fi oameni,
cea care ne face să ne acceptăm limitele,
cea care ne face să le înțelegem, dându-le sens și transformându-le în energie,
în forță chiar.
Îmi place simplitatea care se însoțește cu smerenia.
Îmi plac rătăcitorii.
Îmi plac oamenii care știu să asculte vântul pe propria piele,
să simtă mirosul lucrurilor,
să le capteze sufletul.
Cei a căror carne este în contact cu carnea lumii.
Pentru că acolo există adevăr, acolo există blândețe, acolo există sensibilitate, acolo există încă iubire.
(Simplitatea)
© CCC
Sunt nebună după tine, iubirea mea,
cine vine să caute,
în trecutul meu,
acele jucării sparte ale cuvintelor mele?
Îți dau totul
dacă vrei,
Oricum sunt doar un copil
plin de poezie
și acoperit cu lacrimi sărate,
vreau doar să adorm
pe malul cerului înstelat
și să devin o adiere ușoară
de cântece de dragoste pentru tine.
(Sunt nebună după tine, iubirea mea)
© CCC
La urma urmelor, chiar și tu
pe care ar trebui să-l simt ca un dușman
și să îl iert,
Ești doar un bărbat
care încearcă să înțeleagă
și care nu înțelege pe nimeni.
Generozitatea ta
este la fel de falsă ca a mea.
Niciunul dintre noi
nu este atât de bun
pentru a face să iasă
minunile versurilor.
Niciunul dintre noi
nu este atât de pur
ca să le uite
pentru totdeauna.
(La urma urmelor, chiar și tu)
© CCC
Se va scufunda mireasma acră a teilor
în noaptea ploioasă. Va fi golit
timpul de bucurie, mânia sa,
acea mușcătură de fulger exploziv.
Rămâne întredeschisă indolența,
amintirea unui gest, a unei silabe,
ca un zbor ușor de păsări
printre aburi de ceață. Și încă mai aștepți,
nu știu ce anume, rătăcirea mea; poate
ceasul care să decidă, care să recheme
începutul sau sfârșitul: soartă egală,
de acum încolo. Aici negrul fum al incendiilor
încă mai usucă gâtul. Dacă poți,
uită acel gust de sulf
și de teamă. Cuvintele ne obosesc,
urcă din nou dintr-o apă blestemată;
poate inima ne rămâne, poate inima…
(Zi după zi)
Traducere: Nicolae Zărnescu
Nici-o blândețe nu mă-mplinește,
și în grea derivă e, zi după zi,
timpul care se preschimbă
în răsuflare de rășină aspră.
Un arbore se leagănă în mine
lângă țărmul somnoros,
aerul înaripat împrăștie
frunze amare.
Ajută-mă, îndurerat să înverzesc din nou,
mireasmă a copilăriei
care mi-ai cules mâhnita bucurie,
bolnavă deja de o secretă dragoste
de a se destăinui apelor.
Insulă matinală:
plămădește în lumina înjumătățită
vulpea de aur ucisă aproape de izvor.
(Eucaliptul)
Traducere: Nicolae Zărnescu
Îndatoririle îndeplinite sunt plăcute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului, II, 32, 105)
Iucundi acti labores.
Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, II, 32, 105.
În spatele fiecărui cuvânt o lume întreagă stă ascunsă, aşteptând să fie imaginată.
Viaţa este infinit mai ciudată decât orice ar fi putut inventa mintea omeneasca.