Întotdeauna mi-a plăcut deșertul. Te așezi pe o dună de nisip. Nu vezi nimic. Nu auzi nimic. Și totuși, ceva strălucește în tăcere…
(Micul Prinț)
© CCC
Unele deșerturi pot fi traversate doar într-o singură direcție.
(Pentru că nimic nu durează)
© CCC
În deșert, noaptea se lăsă brusc, de parcă cineva ar fi stins lumina.
(O iubire întunecată)
© CCC
Prietenia ne oferă șansa de a ne plivi grădina interioară sau de a ne face propriul deșert să înflorească.
(A iubi din prietenie)
© CCC
Omul ideal este acela care în mijlocul celei mai profunde tăceri și a celei mai mari singurătăți găsește activitatea cea mai intensă, tot el reușind ca în mijlocul activității celei mai intense să găsească liniștea și singurătatea deșertului.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare
Și nu băgăm de seamă că, în loc
Rămâne un deșert de disperare.
Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire.
Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate.
Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă,
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai știm că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare
Și nu băgăm de seamă că, în loc
Rămâne un deșert de disperare.
(În fiecare zi)
Simţi deodată o imensă recunoştinţă la gândul că în această lume belicoasă, perfidă şi haotică, exista totuşi cineva în care putea să aibă încredere la fel ca-n sine însuşi. Era ca şi cum ar fi găsit un tovarăş, în teribila solitudine a unui deşert.
(Agentul secret)
Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci…
(Doamna Bovary)
Parisul e o solitudine populata; un oras de provincie e un desert fara solitudine.