Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "flori"

Îngeri, dis-de-dimineață,

Plini de Rouă, îi dau zor,

Aplecați, culeg, râd, zboarã –

Mugurii sunt oare-ai lor?

 

Îngeri, în amiaza mare,

Prin nisipuri, rotofei,

Tot culeg și-oftând ei zboară –

Flori uscate duc cu ei.

(Îngeri, dis-de-dimineață)

Traducere Nicolae Zăinescu

Unii iubesc florile şi animalele deoarece nu sunt în stare să se înţeleagă cu aproapele lor.

(Întoarcere în viitor)

Lumina lunii albe vărui

Pereții casei cu plăpândă nea,

Ca-n capătul aleilor pustii

Și-n mine așa albă să mai stea.

 

Și-odată nucii îi umbriră mult

Pridvorul nalt străjuitor de lunci,

Ca rezemat de stâlpi să mai ascult

Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.

 

Și-n vremuri, florile de liliac

Nespus o îndrăgiră, ca și-acum

Să mă oprească tainic în iatac

Trecutul ei închis într-un parfum.

 

Și stele altădată nopți în șir

Brumând lumini în casă au intrat,

Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir,

Să mă-nfior de raze săgetat.

(Casa cu liliac)

Aici, pe pământ,

Toate florile de liliac mor,

Scurte sunt toate cântecele păsărilor,

Visez la verile care rămân pe pământ

Mereu…

 

Aici, pe pământ, buzele se ating

Fără a lăsa în urmă catifelarea lor,

Visez la sărutările care rămân pe buze

Mereu…

 

Aici, pe pământ, toți oamenii plâng

Prieteniile sau iubirile lor;

Visez la cuplurile care rămân împreună

Mereu…

(Aici, pe pământ)

© CCC

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.

Când bate vântul peste deltă, trestiile

Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.

 

N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o știti,

Încap într-un flaut, într-o vioară.

 

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?

Mă strigă din patru părți zările.

Munții cu păduri cu tot mor sufocați

Și-n curând o să moară sufocate și mările.

 

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,

Crângurile sunt pline de flori și de iarbă

Și de arbori plăpânzi care cresc.

(N-am să vă spun)

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori,

Albine cum se roagă smerite şi se-nchină

Pe fiecare dintre sălbaticele flori,

Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.

(Grădina în zori)

Urmați flacăra strălucitoare a adevărului,

Căutați să descoperiți căi de nimeni știute.

Cu fiecare secret dezvăluit vouă, acum,

Spiritul omului crește în cunoaștere

Și Dumnezeu crește și mai mare!

 

Deși florile miturilor le puteți îndepărta,

Deși fabulosul întuneric îl puteți risipi

Și ceața închipuirii universului o puteți destrăma;

Nu vor lipsi noi lucruri de iubit

Mai departe, în univers.

 

Fiecare epocă are propriile țeluri

Și uită repede visele zilelor trecute.

Așadar, purtați torța învățăturii înainte

Și alăturați-vă făuririi cunoștințelor noilor ere.

Casa Viitorului să crească!

 

Dar nu disprețuiți altarele trecutului!

Chiar de veți ridica mult mai frumoase catedrale.

Pe pietrele lor, flăcările sfinte dăinuie încă,

Iar iubirea omului e acolo și le veghează

Și lor le datorați respect!

 

Acum, cu lumea ce se risipește din priviri,

Coborâți curcubeul desăvârșit al desfătării,

Fiți împăcați cu adevărata înțelepciune.

Stelele voastre, o, tineri cuceritori, și ele,

Se vor estompa în noapte!

(Către tineri)

Copyright © CCC All rights reserved

Multe flori lucesc în lume,

Multe flori mirositoare!

Dar ca voi, mici lăcrămioare,

N-are-n lume nici o floare

Miros dulce, dulce nume!

 

Voi sunteţi lacrimi de îngeri

Pe pământ din cer picate,

Când prin stele legănate

A lor suflete curate

Zbor vărsând duioase plângeri.

 

Sunteţi fragede şi albe

Ca iubita vieţii mele!

Cu voi, scumpe strugurele,

Albe mărgăritărele,

Primăvara-şi face salbe.

 

Dar deodată vântul rece

Fără vreme vă coseşte!

Astfel soarta crunt răpeşte

Tot ce-n lume ne zâmbeşte…

Floarea piere, viaţa trece!

(Lăcrămioare)

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Iubire)

Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ?

(Lumea Sofiei)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.