Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată.
(Confesiunea unui scriitor și medic)
E tare folositor să călătoreşti, asta îţi stârneşte imaginaţia. Restul e numai oboseală şi decepţie.
(Călătorie la capătul nopții)
În opinia mea, a relata o călătorie înseamnă a portretiza țările prin care călătorești, iar naratorul nu are dreptul să le facă de nerecunoscut.
Călătorim în jurul lumii căutând ceva de care avem nevoie și ne întoarcem acasă pentru a-l găsi.
© CCC
…am propus să căutăm un locşor retras şi patriarhal, departe de zarva înnebunitoare a lumii, unde să ne petrecem în visare o săptămână însorită, printre uliţele sale somnoroase, un ungher uitat de lume, tăinuit de zâne, ferit de freamătul mulţimii, un romantic cuib de vultur, cocoţat pe stâncile Timpului, de unde valurile zbuciumate ale secolului al nouăsprezecelea să se audă stins şi înăbuşit.
(Trei într-o barcă)
Zilele devin mai lungi şi asta ne dă energie şi putere, pentru că îţi spui că, nu peste mult timp, se va sfârşi şi iarna. Curând va fi Pastele, îţi urăm sărbători fericite! Zilele calde se apropie şi vom pleca, pentru o lună de zile, la munte. Cât de minunat va fi să scăpăm de tumultul oraşului, să trăim în mijlocul naturii, să ne regăsim pe noi înşine. Uneori e plăcut să te cufunzi într-o adâncă meditaţie, sunt sigură că şi ţie îţi place asta.
(Trestia revoltată)
M-am născut pentru a călători și a scrie versuri.
© CCC
Calatoria nu este o femeie. Ea nu doreste contemplatie.
Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal tipi credincioşi, şi numai educaţia modernă, faustiniană, ne abate de la tipul primitiv…
Bucură-te!
Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.
(Gânduri albe)
Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...?
(Confesiunea unui scriitor și medic)
Fericit cel care, ca Ulise, a făcut o frumoasă călătorie.
(vol. Regretele)
© CCC
Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi...
(Spovedania unui huligan)
Ştii ţara unde sînt lămîi în floare,
şi portocale ard prin verzi frunzare?
Din cerul clar adie vîntu-n pace,
şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane;
sclipesc odăi şi strălucesc saloane,
şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine:
Copilă tristă, ce-au făcut cu tine?
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea,
O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!
Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum?
Prin negură catîru-şi cată drum.
În peşteri e sămînţă de balauri.
Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri.
O ştii cu-adevărat?
Spre ea, spre ea
Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea!
(Mignon)
(Traducere Teodor Boşca)
Lumea e o carte, iar cei care nu călătoresc, citesc doar o pagină.
Sfântul Augustin, teolog din secolul al IV-lea, născut dintr-un tată romano-african și dintr-o mamă berberă creștină, este considerat unul dintre cei patru părinți ai Bisericii Latine. Și-a petrecut copilăria în Numidia (în prezent o regiune a Algeriei) înainte de a pleca să studieze la Cartagina și apoi a rămas un an la Roma.
© CCC
Oricine are nevoie de mai mult de o valiză este turist și nu un călător.
© CCC
Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.
(Gânduri albe)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.