Gresesc aceia care spun ca dragostea este oarba; adevarat e ca dragostea-i indiferenta la defecte sau slabiciuni — fiecare le vede foarte bine cand isi inchipuie ca a gasit intr-o fiinta acel ceva ce-o intereseaza mai mult decat orice si care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.
Daca iubim cu adevarat, nu trebuie sa dam prea mare importanta faptelor acelora pe care ii iubim. Avem nevoie de ei, singurii care ne pot ajuta sa traim intr-o “atmosfera” de care nu ne putem lipsi.
Dragostea este un sentiment complex, al carui factor esential este duiosia. In dragoste exista un sentiment de slabiciune, o dorinta de a proteja, un imbold de a face bine si de a procura placere – o lipsa de egoism sau, in orice caz, un egoism bine ascuns.
Omul care si-a tradat prietenul nu merita respectul nimanui… dispretul si iubirea nu pot face casa buna.
Daca doresti sa iubesti, nu vei mai fi liber.
Nullus liber erit si quid amare velit.
(Propertius, Carmina)
Judecata unui dusman este, adeseori, mai justa si mai folositoare decat aceea a unui prieten. La oameni, ura este aproape intotdeauna mai profunda decat iubirea. Privirea celui ce uraste este mai patrunzatoare decat privirile celui ce iubeste. Un adevarat prieten este unul si acelasi lucru cu tine insuti. Dar dusmanul tau nu-ti este asemenea tie. Si asta face puterea lui. Ura lumineaza multe lucruri, care iubirii ii raman ascunse.
De judeci dragostea dupa majoritatea simptomelor ei, ea se aseamana mai degraba cu ura decat cu iubirea.
Adevarata dragoste e asemenea nalucilor; toata lumea vorbeste de ea si nimeni n-a vazut-o… Cand exista o iubire curata si neamestecata cu nici o alta patima, ea se afla in adancul inimii noastre si nici macar noi nu o cunoastem.
Uneori esti mai putin nefericit cand te minte fiinta iubita decat atunci cand iti spune adevarul in fata.