Nici dragostea, nici prietenia si nici respectul nu leaga mai mult oamenii decat ura comuna fata de cineva
Totdeauna am fost un optimist, adica un om nascut pentru a proiecta toate fortele sufletului catre un tel maret. Totdeauna, chiar cand nu am stiut limpede acest lucru, am fost stapanit de dragoste pentru oameni. Caut si foarte adesea castig, iubirea multora, si, ajutat de ea, arunc spre oameni flacari de iubire.
Intre oamenii care se afla necontenit impreuna, ura si si iubirea se intetesc mereu; se gasesc in orice clipa motive de a se uri, de a se iubi tot mai mult.
Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia – si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil…
Oamenii mari se cuvine a fi iertati atunci cand se socot mai presus decat ceilalti, caci cei ce-s haraziti a savarsi fapte marete trebuie sa aiba indrazneala de a le face si incredere in ei, avand grija doar ca increderea pe care o au in ei insisi sa nu se schimbe in cutezanta.
Oamenii sunt in asa fel facuti, incat nu numai ca prezinta la fiecare pas diversitati ireductibile, dar si instinctele lor cele mai adanci ii imping, in mod irezistibil, sa-si traiasca viata in chip diferit, adica fiecare in felul sau.
Cu sentimentele oamenilor se petrece acelasi lucru ca si cu ideile lor: daca nu concepem la altii decat idei similare cu ale noastre, nu putem sa fim impresionati decat de pasiunile care ne afecteaza pe noi insine in gradul cel mai inalt.
Oamenii se aseamana foarte mult unii cu altii, indiferent din ce parte a lumii ar fi.
Abia la o mie de oameni daca gasesti unul care sa dispretuiasca un dar.
Qui spernat munus, vix est in millibus unus.