Privește râul din gradină,
spune-ți că ești în paradis.
Ce mai aștepți? Du-te s-o cauți
Pe fata cu priviri de vis!
Nu putem face unei persoane nimic mai rău decât de a ne ocupa în mod exclusiv de ea.
Treptat mi s-a descoperit ca linia care desparte binele de rau nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om — si apoi prin toate inimile omenesti. Si chiar si inlauntrul inimilor coplesite de rau, se pastreaza un mic cap de pod al binelui. Si chiar si in cea mai buna dintre toate inimile, ramane nedezradacinat… un coltisor de rau.
Răul are o pregnanță mult mai mare decât binele pentru că este mult mai spectaculos.
Unica întrebare care ni se pune în eternitate este dacă am iubit îndeajuns când am fost pe Pământ. Dacă am avut răbdare îndeajuns cu cei care ne ponegresc şi ne urăsc. Iubirea are puterea de a mistui răul din istorie.
Puternică armă este râsul! Nici dracul nu are ce-i face individului atâta timp cât este în stare să râdă de idioţenia răului. Iar scriitorul care înţelege natura umană şi râde (Caragiale, bunăoară) a câştigat dinainte lupta cu cei care încearcă să-l îngenunche.
(Voluptatea de a scrie)
Luna poleise râul,
– O, răcoare a dimineţii!
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
(Luna poleise râul)
(traducere de Ion Frunzetti)