Fă tot ce-ţi cere natura în momentul de faţă, nu spera să instaurezi republica lui Platon, fii mulţumit dacă te mişti înainte măcar cu un pas şi nu socoti asta un succes neînsemnat. Căci cine poate să schimbe felul de a gândi al oamenilor? Şi ce poate fi fără o astfel de schimbare, în afară de sclavie, vaiete şi supunere prefăcută?
Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă.
Să mă gândesc la tine
este ceva plăcut
și plin de speranță,
ca și cum aș asculta cea mai bună voce din lume
cântând cel mai frumos cântec.
Dar speranța nu mai este de-ajuns pentru mine:
nu mai vreau doar să ascult,
ci vreau să cânt cântecul…
(Poezie din 30 septembrie 1945)
© CCC
Speranta are ochii stralucitori.
(Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare)
© CCC
Curajul presupune organizarea sperantelor. Or, apaticii tocmai la aceasta renunta – la organizarea sperantelor. Si raman cu bratele incrucisate, considerand ca si raul, si binele se inscriu in fatalitate.
Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci […] Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte – asta fiind rasplata fidelitatii tale – si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva. Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.