Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…
Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!
(Briză marină)
Traducere: Şerban Foarţă
Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi – CVI (poezia 106), 1927)
Toată înţelepciunea omenească constă în două cuvinte: a aştepta şi a spera!
Ce e mai mare decât toate? Spaţiul care îi cuprinde pe toţi.
Ce e mai rapid decât toate? Mai rapid decât toate este gândul, el pe toate le întrece.
Ce e mai înţelept decât toate? Timpul, fiindcă el singur îi învață pe toţi.
Ce e mai uşor decât toate? Să dai sfaturi altora.
Ce e mai minunat decât toate? Lumea (cosmosul), fiindcă ea e creaţia Zeului.
Ce e mai puternic decât toate? Nevoia, fiindcă ea domneşte asupra tuturor.
Ce e comun pentru toţi? Speranţa. Ea există şi la cei care nu mai au nimic.
Ce e mai greu decât toate? Să te cunoşti pe tine însuţi.
Tot ce poate spera un om e să-i fie îngăduit să trăiască în pace printre semenii săi.
(Lumină de august)
Speranta este cel mai folositor sau cel mai primejdios dintre bunurile noastre.
Fă tot ce-ţi cere natura în momentul de faţă, nu spera să instaurezi republica lui Platon, fii mulţumit dacă te mişti înainte măcar cu un pas şi nu socoti asta un succes neînsemnat. Căci cine poate să schimbe felul de a gândi al oamenilor? Şi ce poate fi fără o astfel de schimbare, în afară de sclavie, vaiete şi supunere prefăcută?