Citate de Henryk Sienkiewicz

Bratele dragostei te cuprind cu tot prezentul tau, cu trecutul si viitorul tau.

Omul este ca marea: are flux si reflux.

Acolo unde există o mare iubire, există întotdeauna miracole. (În curând, Afrodita!) © CCC

Ma gandesc la toate capcanele care ma asteapta si pe care incerc sa le evit. Iubirile de cateva zile care nu iti lasa apoi decat un gust amar si inima un pic mai franta. Pentru ca ai oferit prea mult, fara a calcula, fara a te proteja. Nu, mulțumesc, sfarsesti prin a te epuiza, prin a te leza. Sa nu cazi in facilitate. Trebuie sa stii sa rezisti. (Mama…) © CCC

A fi indragostit e un fapt strict personal, care nu priveste obiectul iubit, nici chiar daca acesta raspunde si el cu dragoste.

Inceputurile unei iubiri impartasite sunt tot ce-si poate inchipui un om mai fermecator pe lumea aceasta.

Iubirea care se poate preschimba in ura a fost, de fapt, o ura care se ignora ca atare. Daca uram ceea ce am iubit candva, inseamna ca n-am iubit niciodata. Iubirea este o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

În viaţă există o singură fericire: aceea de a iubi şi de a fi iubit.

Pentru mine, in intreaga lume, nu exista inima ca a ta. Pentru tine, in intreaga lume, nu exista iubire ca a mea. ©CCC

O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr, O, fecioară cu zâmbet dulce! Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea, Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc. (Pentru Sappho) (traducere CCC - Copyright © 2021)

Ah! Să vină dragostea. Doar privirea ei poate face ca focul să te mistuie, O! Lume, și să te elibereze! (Poem)

Dragostea nu priveste cu ochii, ci cu mintea.

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Când ești iubit, nu te îndoiești de nimic. Când iubești, te îndoiești de orice. © CCC

Sunt captivul celor o mie de ființe pe care le iubesc. (Stanțe și poeme) © CCC

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră…   În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creştea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului meu. (Mi-a răsărit în suflet dorul…)

Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?

Vechile iubiri nu parasesc niciodata trupurile care le-au adapostit.

Zorii si amurgul iubirii ti se arata prin incurcatura in care te afli cand te vezi singur cu celalalt.

A fost un trubadur odinioară Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar Închisă-n turnul ei de fildeș rar, Frumoasa lui zăcea ca o comoară.   Atunci și-a-ntrupat într-o vioară Întregul sufletului său amar Și l-a trimis iubitei sale-n dar, Lăsându-se de dragul ei să moară.   Te-ascult cântând un tainic menuet… Și-mi pare că fantasticul poet Și-a-ncredințat vioarei tale rana;   Te-ascult cântând cu gândul în trecut Și-mi pare că suspină castelana De dorul trubadurului pierdut. (Unei violoniste)