Ce este o durere, si-o lacrima ce-nseamna,
cand tanara nadejde la lupta te indeamna.
Si ce-i sa cazi, cand viata n-o pierdem in zadar,
cand trupurile noastre sunt pietre de altar.
Cand fiecare stim
sa faurim o lume ce-o vor primi in dar
acei ce nu sunt inca si totusi ii iubim?
Este posibil să-i iubeşti pe toţi oamenii? Bineînţeles că nu, ba chiar ar fi nenatural. În iubirea abstractă faţă de toată omenirea, te iubeşti aproape întotdeauna doar pe tine însuţi.
Exista oameni despre care e greu sa spui ceva ce i-ar putea prezenta sub infatisarea lor cea mai tipica, cea mai caracteristica; acestia sunt asa-numitii oameni "obisnuiti", "banali", care intr-adevar formeaza majoritatea, sunt verigi - necesare in lantul intamplarilor vietii.
E atat de minunat sa te jertfesti! O fericire fara margini ne copleseste sufletul cand infruntam primejdii oricat de mari, spre a salva o viata ce ne e scumpa sau spre a alina durerea ce chinuieste o inima prietena.
Nu exista sacrificiu. A trai sarac pentru a nu abjura o idee este a prefera placerea abstracta si inalta de a starui in acea idee, placerii senzuale si inferioare de a manca si a bea bine.
Adesea, cand suntem nefericiti, simtim cu mai intensa durere nenorocirea altora; in loc sa se disperseze si sa se destrame, dimpotriva, sentimentul creste si devine mai puternic, mai adanc, mai intens.