Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica)
Baruch Spinoza
“Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.”
Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște.
Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect.
Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă.
Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.
Adevărul vine înaintea frumuseţii, dacă trebuie să alegi.
Adevarul nu are bun-simt. El se are numai pe sine si este indiferent.
Adevarul se opreste la inteligenta; frumusetea patrunde pana la inima.
Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.
Cand un discurs firesc zugraveste o pasiune sau un efect, descoperim si in noi insine adevarul pe care il auzim, dar, nestiind ca el se afla acolo, suntem gata sa-l iubim pe cel care ne-a facut sa-l simtim; caci nu dintre-ale lui ni-l impartaseste, ci dintre-ale noastre. Binele pe care ni-l face ne indeamna sa-l iubim, in afara de faptul ca inima este inclinata sa-l indrageasca tocmai pentru aceasta comuniune a intelegerii.
Adevarul este o eroare exilata in eternitate.
Nimic nu este mai aproape de adevăr decat falsul.
© CCC
Binele nu poate fi realizat decat prin adevar, dar adevarul nu pretuieste decat prin realizarea binelui.
Adevarul adevar ramane oricat de mult l-am suci.
(Masura pentru masura)
Adevarul este ceea ce simplifica lumea, nu ceea ce creeaza haosul.
Adevarul este in noi insine.
E asa de bine sa poti spune adevarul, macar o data, din intamplare.
Poate ca nu exista adevar, care sa nu fie pentru o minte sucita prilej de eroare.
Adevaruri mari cresc numai dintr-un pamant din care cresc si rataciri mari. Cine n-are indrazneala sa "greseasca" nu va descoperi niciodata adevaruri mari.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.