Citate despre Instinct

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice mo­ment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.

Ironia e o ura usoara indreptata contra unor oameni pe care ii iei in serios.

Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.

Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.

Desprinderea de instinct si intoarcerea impotriva lui duce la formarea constientului.

Complexitatea va constitui structura lumii de maine si va trebui sa ne adaptam la subtilitate ca la o conditie naturala a existentei.

Credem ceea ce avem nevoie sa credem.

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”. (Spinoza, Etica: "sub specie aeternitatis", din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)

Fiecare epoca acorda gloria pentru alte motive.

A avea informatii precise asupra posibilitatilor, aptitudinilor, puterilor noastre proprii inseamna intrucatva a realiza anticul ,,cunoaste-te pe tine insuti”.

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul de­cat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.

S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gan­direa nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima ... Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.

Nimic absurd nu se poate mentine in moravurile omenesti.

Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?

Moralitatea. Atata vreme cat ramane subiectiva, sufleteasca, e vie.

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.