In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.
Ferice de acela care are un ideal, chiar daca greseste. Omul are nevoie sa creada in ceva, sa creada in cineva.
Filantropia, prin ea insasi, este jignitoare pentru demnitatea omului si contine intr-insa o profunda nedreptate, ea il obliga pe om sa depinda in existenta si bunastarea lui de bunatatea unui alt om, semenul sau; ea creeaza, totodata, pe cersetor si pe binefacator, corupandu-i si pe unul si pe celalalt.
Nu ne ajunge sa nu murim de foame sau de frig, ne mai trebuie inca ceva. Ne mai trebuie o idee care sa ne calauzeasca si sa ne inalte. Ideea este cea care porunceste in tot ce facem, este cea care ne da un sentiment de impacare cu noi insine, lamurindu-ne asupra rostului existentei noastre.
Nimeni nu intalneste de doua ori idealul. Cat de putini il intalnesc chiar o singura data.
As vrea sa fiu omul unui singur vis.
E-naltator sa iti alegi un tel
s-apoi, trecand prin foc, s-ajungi la el.
Ni se pare ca traieste cu adevarat si se foloseste de viata numai acela care, dedat vreunei indeletniciri, cauta sa-si faureasca un nume prin vreo isprava stralucita, prin vreun talent deosebit...; in noianul necuprins al lucrurilor omenesti firea arata fiecaruia cate o carare.
Minunat lucru cand omul are o cauza pe care o apara! Asta il face si pe el frumos si ii face frumoasa si cauza.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.