Astazi, dragostea mea, sunt prea obosit pentru a-ti scrie. Vei gasi in inima ta o scrisoare, cateva pagini pline de tacere. Citeste-o incet. Lumina acestei zile a scris-o pentru mine. In ea, este vorba doar despre tine si tot ceea ce simt de fiecare data cand te privesc, departe, la sute de kilometri de aici.
© CCC
Dragostea pe care o poți măsura este întotdeauna foarte săracă.
Trecem adeseori de la iubire la ambiție, dar nu ne întoarcem de la ambiție la iubire.
În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.
…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.
Dragostea fara eternitate se numeste angoasa, eternitatea fara dragoste se numeste infern.
© CCC
Iubirea este aripa pe care Dumnezeu a dat-o sufletului spre a se urca la El.
De la tine aștept toată puterea mea, toată virtutea mea, toată îndrăzneala mea, tot disprețul meu pentru moarte.
(Scrisoare către Pauline Casimir Perier)
© CCC
Te vad peste tot, in stele, in râu, pentru mine esti tot ceea ce exista; realitatea tuturor lucrurilor.
© CCC
Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.
E o fericire sa fii iubit. E una si mai mare: sa iubesti. Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului, mai tare decat soarta, mai tare decat moartea.
A iubi si a fi cuminte ii e ingaduit abia unui zeu.
Oare putem găsi o explicaţie a faptului că cineva se îndrăgosteşte de altcineva?
Ştiu fără cine nu pot trăi.
Daca exista o femeie pentru care ai nutrit o mare pasiune si care a ramas nepasatoare, oricat de insemnate servicii ti-ar aduce dupa aceea in viata, te paste riscul sa ajungi un ingrat.
(Caracterele - Despre inima)
Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)