Citate de Lucian Blaga

In jurul oamenilor mari in puteri si mari in egoism gasim adesea o specie de oameni pe care nu admiratia sau entuziasmul ii apropie de cei tari, ci placerea de a fi mijloace in mana acelora. Credeti-ma: exista sclavi din fire.

Nu-l intrebati pe un poet ce ocupatie are. Il jigniti, intocmai cum jigniti soarele si luna, intrebandu-i ce confesiune au.

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati decat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecventa.

Zambetul e incompatibil cu legea cauzalitatii: atata fascinatie de inutilitate emana el.

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Adversarul care iti este o obsesie va deveni o parte din tine.

De multe ori e o datorie sa vedem in culori mai negre decat e de fapt; pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarata spre mai bine.

Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.

Sunt oameni care, de teama sa nu abuzeze in vreun chip, prefera sa nu faptuiasca nimic. Despre acesti oameni se poate spune ca insasi simpla lor existenta este un abuz.

Aforismele cele mai valabile au un efect de descantec. Ele sunt ganduri care vrajesc.

Proverbul are intotdeauna intelepciunea unui om batran. Proverbele n-au varsta.

Spiritul este prin natura sa intolerant. Materia, viata, istoria - sunt dascalii care-l initiaza in doctrina tolerantei.

Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea.

Unele teorii si ipoteze seamana cu acele inventii tehnice de care ne folosim foarte bine, dar pe care nu le intelegem pe deplin.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Ranile omului zvacnesc ca inima. Sa fie oare si inima o rana?

Totul se pare ca are greutate, chiar si lumina. Numai farmecul femeii iubite este imponderabil.