Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.
Intimitate si familiaritate: nu trebuie confundata intimitatea cu familiaritatea; cea dintai e expresia unei comuniuni respectuoase, cea de-a doua e profanare. Poti ajunge la cea mai adanca intimitate, fara a fi o clipa familiar. Primul gest familiar insa exclude orice intimitate. Intre doi amanti care se iubesc cu adevarat, ale caror suflete si corpuri nu-si gasesc niciun secret, nu poate fi nici o familiaritate. Cu toata contopirea lor desavarsita, exista intre ei acel VOUS moral care nu poate disparea niciodata. Intimitatea mareste dragostea, familiaritatea o ucide.
“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.
Fii complet pana la urma ceea ce esti, istoveste specificul din tine si din lucruri, du pana la capat ceea ce ai ireductibil si complet particular, fii ceea ce iti dicteaza legea ta personala, adica dezvolta-te sincer, simplu, complet, fereste-te de influente falsificatoare; realizeaza-ti predestinatia temperamentala, nu te abate de la ceea ce iti apartine fatal, pentru chemari si seductii care-ti vin din alta parte. Si mai cu seama nu te neglija, nu te opri la mijloc de cale. Evolueaza complet catre acel unic sens.
O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.
Acum trebuie doar sa despicam atomul... Unde mi-este dalta?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.