Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.
Un lucru, mai ales, da farmec gandirii omenesti: incertitudinea. Un spirit care nu e mereu nelinistit, ma plictiseste sau ma irita.
Nu poti sa faci vreun rau, cand ai doar dragoste in suflet.
Nu omul opreste timpul, ci timpul opreste omul.
© CCC
Singurul mobil al tuturor actiunilor omenesti: fericirea, fericirea cea cu neputinta de atins.
Iubirea isi gaseste in ea insasi tot scopul si toata multumirea.
Ceea ce vulgul numește de obicei timp pierdut este, adesea, timp câștigat.
© CCC
Ab ovo usque ad mala.
De la ou pana la mere. (sens figurat: de la inceput pana la sfarsit)
(Horatius, Satirae)
Timpul uman nu are o traiectorie circulara, ci liniara. De aceea, omul nu poate fi fericit pentru ca fericirea este dorinta de repetitie.
(Insuportabila usuratate a fiintei)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.