Citate de Heinrich Heine

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Numai omul care cunoaste pretul inalt al vietii se mai tine pe picioare in conditiile in care un animal sucomba.

Nu se moare de bătrâneţe, ci de boală.

Femeile fac istoria, deşi istoria reţine numai numele bărbaţilor.

Sunt mai mulţi proşti decât oameni pe lume

Un adevărat om de litere este trist la gandul mortii lui, nu atat pentru ca moare, cat pentru faptul ca nu va putea concepe despre moarte nici macar un singur gand original. (Carnete) © CCC

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

Nu cred in viata de apoi, dar o sa-mi iau lenjerie de schimb cu mine.

Cei a caror viata are mai mare pret se tem cel mai putin de moarte.

Nu-mi pasă de moarte. Dar mă doare sufletul să părăsesc viața. (César)

Romanii nu ar fi avut nicidecum timp suficient pentru a cuceri lumea, dacă ar fi trebuit mai întâi să înveţe limba latină.

Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

După cum, când sunt în floarea vârstei, şi macul şi prăpădia sunt cosiţi de cruda coasă a crudei cosaşe care coseşte crud tărtăcuţa lor crudă, tot astfel s-a prăpădit şi mititelul de Rensky, care, orişicât, s-a luptat vitejeşte, dar ce vrei, prea erau mulţi ruşi. (Ubu rege)

Eu nu ştiu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veşnica-i melancolie Un basm din zilele vechi.   Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Şi cresc ale munţilor creste Măreţ strălucind în amurg.   Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brăţara-i de aur scânteie, Ea-şi piaptănă părul cântând.   Ea-şi piaptănă părul şi cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă şi te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei!   Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică şi, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus.   Vâltoarea-l izbeşte de coasta Stâncoasă, şi moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei fermecat. (Lorelei) (Traducere de Șt. O. Iosif)

Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.

In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.

Fara un continut pozitiv nu poti sa trezesti nici o pasiune, nici prielnica, nici potrivnica. Iti trebuie foc ca sa-i aprinzi pe oameni, fie pentru ura, fie pentru dragoste.