Păstrează necontenit în minte tot ceea ce există acum în măsura în care a existat şi odinioară; şi păstrează în minte că toate acestea vor fi şi în viitor, şi imaginează-ţi aceleaşi drame şi privelişti pe care le-ai aflat din propria experienţă sau din istoriile despre vremurile trecute, ca de pildă: întreaga curte a lui Adrian, întreaga curte a lui Antoniu, întreaga curte a lui Filip, a lui Alexandru, a lui Cressus. Fiindcă acestea au fost unul şi acelaşi lucru, doar persoanele din scenă erau altele.
Eşti ceva între un vis şi un miracol.
© CCC
Cel mai bun ingredient al bucuriei este să ne gândim la cei pe care îi iubim.
© CCC
Afinităţile cele mai profunde sunt cel mai spontan resimțite.
© CCC
Cu cât apropiaţii noştri ne seamănă mai mult, cu atât ne plac mai mult; a respecta pe cineva e totuna cu a-l pune pe aceeaşi treaptă cu tine.
© CCC
Este la fel de neplacut sa primesti mai mult decat te asteptai, ca si sa primesti mai putin.
Esti usor de pacalit de ceea ce iubesti.
© CCC
Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.
Zău, dacă mă dumiresc cum e mai bine! Când spui drept, te cotonogeşte cu bâta – când minţi, te trimit la spânzurătoare!
(Avarul, replica Jupânului Jacques)
…el e mai mult eu însămi decât sunt eu - eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.
(La rascruce de vanturi)
Dacă ai fost adânc rănit în suflet,
Plăteşte cu uitarea - aşa spune mândria;
Nu poţi să uiţi? Atunci, măcar prefă-te. *
Prietenele noastre seamana toate intr-o anumita privinta cu Bonaparte: isi inchipuie ca vor castiga batalia pe care toata lumea a pierdut-o.