Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji,
De sfarmi aceasta lume in ruine,
cealalta poate sa se nasca dupa mine.
Din ast pamant imi izvoraste bucuria
si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta.
De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta,
intample-se atunci orice, urmeze nefiinta,
nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire,
daca si-n celelalte sfere
exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.
A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă.
(Faust)
Chiar omida, sau crisalida, prevesteste cat de impodobit un fluture va fi.
E de temut cel care n-are nimic de pierdut.
Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută.
(Faust, 1806)
O culegere de anecdote şi maxime este cea mai preţioasă comoară pentru omul de lume, dacă ştie să presare la locul potrivit pe cele dintâi, iar pe celelalte să şi le amintească în cazuri adecvate.
Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.
Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
Stingheră, fără zbor
spre bucurie,
un loc mereu măsor
de pe tărie.
Ah! blîndul meu amor
e-n pribegie.
Ca beată sînt, şi mor
arzînd de vie.
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
(Doar cine-a plîns de dor)
(Traducere Teodor Boşca)
Existenta, iar nu fericirea noastra, intereseaza natura.
(Viata, amorul si moartea)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.