Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji,
De sfarmi aceasta lume in ruine,
cealalta poate sa se nasca dupa mine.
Din ast pamant imi izvoraste bucuria
si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta.
De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta,
intample-se atunci orice, urmeze nefiinta,
nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire,
daca si-n celelalte sfere
exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.
Iubirea adevarului se arata in tendinta de a descoperi si pretui binele oriunde se afla.
Se crede, de obicei, ca unde se aud cuvinte,
ar fi ceva de inteles si pentru minte.
Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.
Mentalitatea ipocrita a societatii noastre iarta mai usor o fapta vinovata, daca-i invaluita in pudoare, decat greseala, marunta si inocenta in fond, care sfideaza.
Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.
Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedagogic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.
Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.
Îmi place omul care râvnește imposibilul.
(Al doilea Faust, 1832)
Esentialul este sa invatam sa ne dominam. De mi-as fi dat drumul nestapanit, aveam in mine germeni care m-ar fi putut distruge si pe mine si pe cei din juru-mi.
Talentul se formeaza in singuratate, caracterul, in societate.
Societatea femeilor este elementul in care se dezvolta distinctia sociala.
Scepticismul activ este cel care se străduie fără încetare să se învingă pe sine însuși și să ajungă printr-o experiență bine condusă la un fel de relativă siguranță.
(Cugetări în proză, 1870)
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
Stingheră, fără zbor
spre bucurie,
un loc mereu măsor
de pe tărie.
Ah! blîndul meu amor
e-n pribegie.
Ca beată sînt, şi mor
arzînd de vie.
Doar cine-a plîns de dor,
durerea-mi ştie!
(Doar cine-a plîns de dor)
(Traducere Teodor Boşca)
Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.
Isi merita viata, libertatea, acela numai ce zilnic si le cucereste neincetat.