Citate de Baruch Spinoza

(...) Cine are dreptate? Einstein a dat verdictul. Toata lumea are dreptate, a spus el. Pierderea rigiditatii timpului a dus la dispariția conceptelor universale de simultaneitate, de trecut, de prezent si de viitor. Pentru Françoise, fulgerul a lovit simultan ambele capete ale vagonului. Dar, acelasi "timp" al lui Françoise nu este acelasi timp cu al lui Paul și Barbara care sunt in miscare in raport cu ea (in sens invers). Daca Françoise defineste momentul in care fulgerul loveste partea din față a vagonului ca "prezentul" ei, ea vede, de asemenea, fulgerul lovind si partea din spate in ceea ce este "prezentul" ei, dar Paul vede fulgerul lovind partea din spate mai tarziu, adică in "viitorul" lui Françoise, in timp ce Barbara il vede in trecutul lui "Francoise. (...) (Melodia secreta) © CCC  

Nu poti omori timpul fara a insulta eternitatea.

Tristetea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mica desavarsire.

Traieste cu vremea ta… Felul de a gandi si gusturile se schimba cu vremurile… Cine e intelept se acomodeaza cu timpul sau, chiar si atunci cand trecutul i-ar placea mai mult.

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.

Nu poti uita ca timpul trece decat intrebuintandu-l.

Timpul este singurul critic fara ambitie.

Timpul: ceea ce câștigi în experiență nu merită ceea ce pierzi în iluzie. © CCC

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Toate tragediile care se pot imagina revin la o singura si unica tragedie: trecerea timpului. (Lectii de filosofie) © CCC

Dumnezeu se identifică cu natura. (Deus sive Natura) Baruch Spinoza Prin această formulă, pentru care a fost excomunicat din sinagoga, Spinoza afirmă ideea unei substanțe infinite. Dumnezeu se identifică cu natura și deci nu este un creator ontologic separat de lume. Spinoza se opune ideii unui Dumnezeu antropomorf, acționând conform scopurilor sale. S-a concluzionat (greșit) ateismul lui Spinoza, pentru ca, in realitate, acesta este panteist, identificand divinitatea cu întreaga natură.

***

Panteism: concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură.

Timpul este un croitor specializat în transformări. © CCC

Timpul este substanța din care sunt făcut. (Anchete, 1946)

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.

Pendula arata clipa, dar cine arata vesnicia?

Timpul uman nu are o traiectorie circulara, ci liniara. De aceea, omul nu poate fi fericit pentru ca fericirea este dorinta de repetitie. (Insuportabila usuratate a fiintei) © CCC

Il numesc liber pe acela care este condus numai de ratiune.

Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.

Nu te teme de clipă! aşa cântă glasul eternităţii.

Nu este nimic mai prețios decât timpul, pentru ca este prețul eternitații. © CCC