Citate despre Flori

Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare... (Într-un miez de noapte)

Şi floarea cea mai albă își are umbra sa. Proverb maghiar

Ea găsea forme „amuzante” în toate bibelourile ei chinezești și, de asemenea, în orhidee, și în special în orhideele Cattleya, care erau, alături de crizanteme, florile ei preferate. (În căutarea timpului pierdut, În partea dinspre Swann) © CCC

Poți picta o floare, dar cum poți simți parfumul? Proverb italian © CCC

Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.

Căutarea adevărului în bibliotecă. În cărţi. Cărţile sunt nenumărate; unde este începutul? Aceste ore de bibliotecă în care urmăreşti, în cărţi, adevărul! Şi deodată, cazi într-un gol. E noapte, nu mai înţelegi nimic.

O floare este o ființă în întregime poetică. (Opere) © CCC

Există mai multă perfecţiune într-o floare simplă, de pe câmp, decât în cele mai însemnate lucrări ale geniului omului.

Macii îşi înalţă pe câmpuri florile sălbatice şi fragile, rezistente şi unice, pe care nimeni nu le-a plantat, a căror flacără străbate câmpurile ca un mesaj. © CCC

Veneam cântând spre ochii-ți visători, cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă grădini și-alei de felurite flori, ca în Liban, pontifica mireasă.   Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi, sau flori în munți, pe niște stânci severe, flori grase tolănite-n clime dulci și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.   Dar tu ai râs de gestu-mi desuet și de neprihănita-i vâlvătaie, ai pus sub îndoială un poet buchetul risipindu-l prin odaie.   M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome de trandafiri, cutreier devastând hectare mari de flăcări și arome.   Fără grădini prin anii mei te plimbi, prădând frumos dactilii amintirii. Am palme însângerate și cu ghimpi, că-n drum am pălmuit toți trandafirii. (Prinos de flori)

Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.

Ea nu credea, de exemplu, că o plantă ar avea o viaţă sufletească deosebit de complicată. Cum să-şi închipuie că o floare de clopoţel ar fi putut avea probleme în viaţa ei sentimentală, să sufere de iubire neîmpărtăşită ? (Lumea Sofiei)

Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. (Flori de mac)

Ardeau ca nişte facle vii, În vârf de firave tulpini. Îşi înălţau râzând zglobii Obrazul roşu dintre spini.   I-am adunat cu mâini avare, Am rătăcit în seara blândă, Umplându-mi braţele de floare Învăpăiată şi plăpândă.   Şi m-am întors într-un târziu, Departe câmpul rămânea, Atât de singur şi pustiu În urma mea.   Dar când acasă-am încercat Să-i strâng într-un aprins buchet, Toţi macii mei s-au scuturat Ca nişte lacrimi pe parchet. (Macii)

Se spune că există flori care înfloresc doar o dată la o sută de ani. De ce nu ar fi unele care înfloresc o dată la o mie, la zece mii de ani? Poate că nu vom şti niciodată despre ele, doar pentru că acest "o dată la o mie de ani" a venit astăzi. (Noi) © CCC

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul. Proverb japonez © CCC  Published on: Dec 27, 2017

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă. (Micul Prinț)

Rătăceam precum un nor singuratic Ce plutește în înălțimi peste dealuri și văi, Când, deodată, am văzut o mulțime, O puzderie de narcise aurii; Pe lângă lac, pe sub copaci, Unduindu-se și dansând în adierea vântului.   O mare de flori ca stelele ce strălucesc Și sclipesc de-a lungul Căii Lactee, Se întindeau în rânduri nesfârșite De-a lungul marginii unui golf: Zece mii am văzut dintr-o privire, Unduindu-și corolele în dans sprințar.   Valurile din jurul lor dansau; dar ele Întreceau în frumusețe strălucirea valurilor: Un poet n-ar putea fi mai încântat, Decât într-o astfel de însoțire însuflețită: Le-am privit - le-am privit îndelung - și m-am gândit Ce comoară de frumusețe mi-a oferit acest spectacol:   Adesea, când mă-ntind pe pat, Fără să mă gândesc la nimic sau meditând, Ele strălucesc în acel ochi interior Care este fericirea singurătății; Și apoi, inima mea e copleșită de plăcere Și dansează cu narcisele aurii.   (Rătăceam precum un nor singuratic / I Wandered Lonely as a Cloud) Copyright © CCC  Published on: Apr 8, 2019