Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.
Dispretuiesc pe aceia care nu nadajduiesc si nu cred in nimic.
Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.
Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare dintre cei care o privesc.
Am mers doar la școala elementară din Nuoro. După aceasta, am luat lecții private de italiană de la un profesor de școală elementară. Mi-a dat teme despre care să scriu, iar unele dintre ele au ieșit atât de bine încât mi-a spus să le public într-un ziar.
© CCC
E cu putinta oare sa concepem virtutea fara vicii, iubirea fara uratenie... Suprimati un viciu si virtutea corespunzatoare va disparea cu dansul.
Educația este totul. Piersica a fost cândva o migdală amară; conopida nu este altceva decât o varză cu studii superioare.
(Wilson Zevzecul)
© CCC
E mult mai usor sa promiti fericirea decat sa o dai.
Intr-o lume plina de oameni slabi, firavi, nestiutori, nu va mai exista pe lume frumusete.
Radacinile educatiei sunt amare, dar fructele sunt dulci.
Daca am cunoaste toate tainele universului, am cadea indata intr-un plictis enorm.
Legea e moarta cand triumfa sceleratii.
Educatia trebuie sa se faca cu iubire si severitate, nu cu raceala si moliciune.
Copiii vostri: puteti să va straduiti sa fiti ca ei, dar nu incercati sa-i faceti sa fie ca voi.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.